Antena 3 CNN Politică PUSL cere demiterea Dianei Buzoianu: „Este inadmisibil ca un ministru să ignore criza apei din Prahova”

PUSL cere demiterea Dianei Buzoianu: „Este inadmisibil ca un ministru să ignore criza apei din Prahova”

G.A.
<1 minut de citit Publicat la 11:57 06 Dec 2025 Modificat la 14:58 06 Dec 2025
Ministra Mediului, Diana Buzoianu. Sursa foto: Agerpres Foto

Într-o cerere publică adresată premierului Ilie Bolojan, PUSL solicită demiterea imediată a ministrului Mediului, APELOR și Pădurilor, Diana Buzoianu, acuzând „incompetența” în gestionarea crizei apei potabile care afectează județele Prahova și Dâmbovița — o situație pe care umaniştii o consideră o veritabilă amenințare la adresa intereselor strategice ale României. 

Semnatară a solicitării, Grațiela Gavrilescu — fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor — avertizează că, „fiecare zi în care Buzoianu rămâne în funcție reprezintă o sfidare la adresa românilor”. Gavrilescu, care a deţinut de două ori portofoliul Mediului — între 2014-2015 și 2017-2019 — cunoaște bine domeniul și cere ca „statul să protejeze oamenii, nu incompetența”. 

Potrivit PUSL, lipsa de reacție concretă și transparență în fața crizei apei, precum și declarațiile publice repetate fără soluții reale, nu mai sunt acceptabile: „Românii au dreptul la apă — nu la promisiuni”.

În faţa presiunii politice, rămâne de văzut dacă premierul Ilie Bolojan va da curs cererii — sau va decide să păstreze actualul ministru, cu toate consecințele potențiale asupra comunităților afectate.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole