Antena 3 CNN Economic Rafinăriile Petromidia şi Vega se vor închide 20 de zile pentru revizia tehnologică

Rafinăriile Petromidia şi Vega se vor închide 20 de zile pentru revizia tehnologică

I.C.
1 minut de citit Publicat la 10:35 24 Feb 2026 Modificat la 10:45 24 Feb 2026
Rafinăria a avut un rol major în sistemul de rafinare comunist. FOTO: pagina Facebook Rafinaria Vega

Rompetrol Rafinare va opri, la începutul lunii martie, activitatea operaţională a rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti pentru efectuarea reviziei tehnologice intermediare programate, lucrări care vor dura aproximativ 20 de zile.

"Oprirea tehnologică este realizată în baza unui calendar, cu revizii generale programate la interval de 4 ani şi opriri tehnologice efectuate la un interval de 2 ani, pentru lucrări intermediare. Lucrările programate pentru această perioadă vor viza inspecţii şi reautorizări ale unităţilor de producţie şi ale fluxurilor operaţionale, în acord cu legislaţia în vigoare", se precizează în comunicatul companiei, potrivit Agerpres.

De asemenea, se vor executa lucrări de curăţare a echipamentelor, verificări preventive sau înlocuire a unor elemente, precum catalizatorii, cu scopul menţinerii şi creşterii randamentelor de producţie, asigurării calităţii produselor şi a unei funcţionări în siguranţă şi la capacitate, atât pentru angajaţi, cât şi pentru mediul înconjurător.

Lucrările vor fi efectuate de Rominserv, contractorul general al Grupului KMGI, cu sprijinul altor companii specializate în acest sector. Revizia celor două rafinării este realizată concomitent, având în vedere că rafinăria Vega funcţionează cu materii finite şi semifabricate provenite din Petromidia Năvodari, menţionează sursa citată.

"În toată această perioadă, compania va continua să îşi onoreze obligaţiile contractuale, livrările de produse petroliere către clienţi urmând a fi asigurate din stocurile proprii sau cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMGI", se mai arată în document.

Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%). 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole