Antena 3 CNN Actualitate Răpire cu focuri de armă la un spital din Bistrița

Răpire cu focuri de armă la un spital din Bistrița

Un bărbat a amenințat cu un pistol cu gaz paznicul de la secția de psihiatrie a spitalului din Bistrița și a constrâns o pacientă să plece cu el.

În momentul în care cei de la pază au încercat să îl oprească, bărbatul a deschis focul. 

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale împreună cu polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au făcut cercetări, întocmind un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.

Astfel, polițiștii au identificat un bărbat de 44 ani din Beclean, bănuit de comiterea faptelor.

În urma extinderii investigațiilor, s-a stabilit că bărbatul în cauză ar fi pătruns în incinta secției, unde prin violențe fizice ar fi constrâns o pacientă să plece de acolo, urcând-o într-un autoturism, parcat în afara secției, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Subiecte în articol: rapire Bistriţa
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Noua fabrică din România care se deschide după Paște