Antena 3 CNN Externe La un pas de război: o navă de luptă a SUA a trecut la mică distanță de teritoriul revendicat de China

La un pas de război: o navă de luptă a SUA a trecut la mică distanță de teritoriul revendicat de China

O navă de război americană a trecut, duminică, la mică distanță de teritoriul pe care China comunistă îl revendică și în legătură cu care nu a exclus recurgerea la forță.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Distrugătorul american Milius a navigat prin Strâmtoarea Taiwan iar anunțul a fost făcut chiar de marina militară americană.

Momentul vine la o săptămână după ample exerciții militare chineze în aceeași zonă, în cadrul cărora armata statului comunist a simulat o blocadă a insulei autonome, transmite presa internațională.

"USS Milius a efectuat o traversare de rutină prin Strâmtoarea Taiwan, duminică, în apele unde se aplică, în conformitate cu dreptul internațional, libertatea de navigație și de survol", a comunicat marina americană.

Potrivit sursei citate, distrugătorul american ava a tranzitat strâmtoarea printr-un coridor "situat dincolo de orice mare teritorială a unui stat costier".

Citește și: China, pregătită de război în Taiwan

La rândul său, China a comunicat, luni, că a supravegheat trecerea unei nave de război american prin strâmtoare și a acuzat Washingtonul că face "zgomot mediatic" în jurul prezenței distrugătorului.

Forțele chineze din zonă "mențin în permanență un nivel înalt de alertă și apără cu hotărâre suveranitatea și securitatea naționale, precum și pacea și stabilitatea în regiune", a afirmat un purtător de cuvânt al armatei Beijingului.

Beijingul consideră Taiwanul drept o provincie pe care nu a reușit încă să o reunifice cu restul teritoriului după sfârșitul războiului civil chinez în 1949.

Săptămâna trecută, USS Milius a navigat în apropierea insulelor Spratly din Marea Chinei de Sud, revendicate, de asemenea, de statul comunist.

Foto: Distrugătorul american (în plan secund) și distrugătorul japonez Akizuki, în tranzit în Marea Chinei de Sud

Subiecte în articol: Milius distrugator Taiwan China
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs