Guvernul chinez a reclamat public CIA pentru că a încercat, într-un mod definit drept „absurd”, să recruteze cetățeni chinezi prin intermediul videoclipurilor publicate pe rețelele sociale.
După scandalul tarifelor, a explodat și războiul spionajului dintre China și Statele Unite. Beijingul a denunțat public CIA (Agenția Centrală de Informații) pentru că a încercat, într-un mod definit drept "absurd", să recruteze cetățeni chinezi prin intermediul videoclipurilor publicate pe rețelele sociale. Potrivit Ministerului Securității Statului din China, care are puteri în domeniul serviciilor de informații, aceste videoclipuri, distribuite în principal pe platforma X, ar fi reprezentat o invitație clară de a trăda țara în numele serviciilor de informații americane. MSS a definit filmulețele drept o "mișcare de amatori", plină de "retorică stângace și declarații defăimătoare", relatează La Stampa.
Ministerul a acuzat deschis Washingtonul că s-a făcut de râs la nivel internațional, subliniind, în opinia sa, incompetența celei mai faimoase agenții de informații din lume, iar un răspuns oficial nu a întârziat să apară: "China își va proteja cu hotărâre secretele strategice fundamentale. Orice complot de infiltrare în China în scopul de strângere de informații se va dovedi inutil".
În martie, CIA a publicat două videoclipuri în limba mandarină, adresate în mod explicit oficialilor chinezi. În clipurile video, personaje clar identificabile drept membri dezamăgiţi ai Partidului Comunist Chinez își exprimă disidența și își declară dorința de a contacta CIA pentru o viață nouă. Videoclipurile, îmbogăţite cu simbolurile puterii și ale bogăției, cum ar fi zgârie-nori și mașini de lux, se încheie cu sigiliul oficial al agenției americane, urmat de instrucțiuni despre cum poate fi contactată agenția de informații americană în siguranță.
Directorul CIA, John Ratcliffe, o figură binecunoscută pentru linia sa dură împotriva Beijingului, a declarat că videoclipurile au făcut parte dintr-o inițiativă de "recrutare a oficialilor chinezi pentru a ajuta Statele Unite să apere valorile democratice". Reacția publicului chinez a fost imediată. Pe Weibo, echivalentul local al X, subiectul a devenit viral printre meme-uri, sarcasm și indignare. "Am putea forma un grup pentru a înșela CIA și pentru a face niște bani", a glumit un utilizator. Cu toate acestea, atitudinea satirică este însoțită de un naționalism din ce în ce mai vigilent, alimentat de ideea că Statele Unite sunt un inamic hotărât să saboteze stabilitatea internă a țării.
Cu siguranță nu este prima dată când cei doi giganți globali se acuză reciproc de operațiuni de spionaj. În anul 2021, ziarul Armatei Populare de Eliberare a cerut un "război popular" împotriva serviciilor secrete americane, iar în 2018, un fost agent CIA, Jerry Chun Shing Lee, a fost condamnat pentru transmiterea de informații sensibile către China. Între 2010 și 2012, Beijingul a destructurat o vastă rețea CIA pe teritoriul său, cel puțin 20 de informatori au fost arestați sau executați, ceea ce a reprezentat o lovitură foarte grea pentru serviciile secrete americane, care de atunci se luptă să reconstruiască o rețea fiabilă în China.
Sistemul actual de supraveghere al Chinei, bazat pe tehnologia de recunoaștere facială și controlul total al internetului, face astfel încât să fie extrem de dificil pentru orice potențial spion să opereze fără a fi detectat. Beijingul a investit miliarde în securitatea internă și în dezvoltarea uneia dintre cele mai sofisticate capacități de contrainformații din lume. Între timp, mediul politic intern al Chinei este marcat de mai multe scandaluri. Înlăturarea unor oficiali de rang înalt, precum ministrul Apărării, Li Shangfu, sau a unor ofițeri de rang înalt din armată a fost interpretată de unii analiști ca semne de instabilitate sau lupte interne pentru putere. CIA, potrivit unor observatori, a încercat să profite de acest climat incert pentru a aborda personalități nemulțumite sau marginalizate.