Antena 3 CNN Politică Robert Negoiță vrea să se întoarcă în PSD. Soluția pe care a găsit-o edilul Sectorului 3

Robert Negoiță vrea să se întoarcă în PSD. Soluția pe care a găsit-o edilul Sectorului 3

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, afirmă că intenționează să se întoarcă în PSD și se află în acest sens în discuții cu liderii social-democrați. Acesta spune că are și soluție pentru a nu-și pierde mandatul de primar, în condițiile în care a candidat pe listele formațiunii București 2020: fuziunea cu PSD.

de Gabriel Dano    |   

Potrivit acestuia, fuziunea ar urma să aibă loc după Congresul PSD, pentru că aceasta are nevoie de aprobarea congresului.

„Vom vedea, am avut o discuție cu președintele partidului, cu secretarul general, cu președintele Consiliului Național și cu alți colegi. Putem să gândim un proiect de reformare, de reorganizare, de îmbunătățire, ceva solid”, a spus Negoiță la Digi24.

Robert Negoiță a adăugat că deja s-au întâmplat lucruri „benefice” în PSD, referindu-se la plecarea „unor persoane” din partid. Un alt motiv pentru care primarul de la Sectorul 3 vrea să se întoarcă în PSD este acela că acum social-democrații sunt în opoziție.

„Partidele nu se reformează la guvernare, ci în opoziție. PSD are o șansă să se reformeze, o șansă să-și îmbunătățească abordarea”, a mai spus Negoiță.

Întrebat când va reveni în PSD, Negoiță a răspuns: „E o chestiune de pași, pentru că eu sunt membru al altui partid și dacă îmi schimb partidul, pierd mandatul”.

Cât despre o fuziune între cele două formațiuni, Negoiță a spus: „E foarte posibilă această variantă. Aceasta a fost discuția, în acest sens”.

 

Subiecte în articol: Robert Negoita PSD sectorul 3
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic într-o parcare plină cu TIR-uri, la Timişoara!