Antena 3 CNN Show Showbiz Rodica Popescu Bitănescu, declarații surprinzătoare: Nu aș mai face niciodată teatru

Rodica Popescu Bitănescu, declarații surprinzătoare: Nu aș mai face niciodată teatru

Rodica Popescu Bitănescu este una dintre cele mai bine cotate actrițe de la noi, lumea îngrămădindu-se să vină în sălile de spectacole pentru a-i vedea prestația. Mai mult, piesele scrise de ea sunt foarte apreciate de public.

Spontană, naturală, sinceră, cam astea sunt atributele cu care Rodica Popescu Bitănescu a ajuns rapid la inima publicului. Are o carieră de succes în teatru și film, a fost perseverentă, iar admirația spectatorilor se vede. “5 Femei de tranziție” se joacă de 14 ani săptămânal cu casa închisă și va continua și în această toamnă. Actrița mai poate fi văzută în “Micul infern”, “Interesul poartă fesu”,“Viață de cimitir” sau “Triunghiul femeilor”. Dacă nu ar fi optat pentru acest domeniu, actrița susține că ar fi făcut față altor meserii.

“În armată, îmi place foarte mult să execut ordinele, îmi place să și dau ordine, mi-ar fi plăcut să fiu șoferiță sau bucătăreasă, îmi place foarte mult să gătesc, poate că, nu știu, inginer constructor, poate altceva, dar în orice caz nu teatru. Nici nu aș mai face teatru niciodată”, a declarat, pentru Libertatea, Rodica Popescu Bitănescu.

Subiecte în articol: teatru meserie
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic