Antena 3 CNN Actualitate Un proxenet român, ucis într-o închisoare din Spania cu 29 de lovituri de cuțit

Un proxenet român, ucis într-o închisoare din Spania cu 29 de lovituri de cuțit

Un român condamnat în Spania pentru proxenetism a fost ucis în închisoare de un alt deținut, condamnat pentru crimă. Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost răpus cu nu mai puţin de 29 de lovituri de cuţit, anunţă presa spaniolă. 

de Georgiana Adam    |   

Românul a într-o baltă de sânge în curtea închisorii Brians 2 din Barcelona. El a fost ucis în timpul plimbării de seară, marți, în jurul orei 19.30, relatează cotidianul El Pais.

Agresorul l-a atacat pe român cu intenția clară de a-l ucide, pentru că din cele 29 de răni produse cu un cuțit, patru au fost în gât și restul în piept. Sângerosul atac a fost înregistrat de camerele de supraveghere din penitenciar.  Atacatorul a fost izolat la carceră, iar românul a murit în scurt timp din cauza cantității mari de sânge pierdut. 
Imaginile și restul probelor au ajuns la judecătorul de penitenciar, care va stabili cum va fi sancționat.

Din 2012, prin decizia Tribunalului din Barcelona, proxenetul român ispășea o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru obligarea la prostituție a unor tinere și a unor persoane cu handicap.

Împreună cu o femeie, el a sechestrat și obligat o minoră să practice prostituția într-un apartament. Bărbatul și femeia au răpit-o pe minoră în timp ce pleca din România în Italia și au supus-o unui adevărat calvar. Fata era bătută crunt și obligată să se prostitueze la Roma, Zaragoza și, în cele din urmă, la Barcelona, unde românul și concubina lui au fost arestați de poliție.

Subiecte în articol: Spania crima
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Xi Jinping, primit la Paris de Macron și Ursula von der Leyen