Antena 3 CNN Externe Diaspora Mihaela, o româncă din Italia, a fost asasinată cu 30 de lovituri de cuțit. Partenerul său, prim-suspect, a încercat să se sinucidă

Mihaela, o româncă din Italia, a fost asasinată cu 30 de lovituri de cuțit. Partenerul său, prim-suspect, a încercat să se sinucidă

O româncă din Cagliari a fost găsită moartă de poliție iar anchetatorii au stabilit că decesul femeii a fost violent, relatează La Repubblica.

de Georgiana Adam    |   

Mihaela Kleics, în vârstă de 50 de ani, a fost ucisă în domiciliul său din via della Musica.

Ea a fost înjunghiată de cel puțin 30 de ori.

Poliția a fost alertată de sora victimei, care a încercat să o contacteze, fără succes, timp de trei zile.

Sora a sunat în cele din urmă la carabinieri. Ușa locuinței, blocată, a fost spartă de pompieri.

Înauntru, oamenii legii au găsit-o pe femeia fără viață.

La câteva ore după sinistra descoperire, poliția l-a arestat pe partenerul Mihaelei.

Sandro Sarais, de 56 de ani, a fost pus sub pază la spitalul din Cagliari, după ce a încercat să se sinucidă, tăindu-se la gât și la încheieturi.

Polițiștii l-au localizat pe Sarais după telefonul mobil.

Suspectul se ascundea în propriul automobil, în Castiadas, în sudul Sardiniei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Partenerul româncei, primul suspect

Poliția avea temei să îl ia în vizor pe Sarais. Între bărbat și partenera sa româncă avuseseră loc certuri iar oamenii legii fuseseră chemați să aplaneze conflictul.

"Ne-am concentrat imediat cercetările asupra lui. Intervenisem deja pentru certuri între cei doi iar femeia depusese o plângere oficială", spune comandantul regional de poliție din Cagliari, Rosario Totaro.

Vecinii cuplului au apelat la poliție în ultimele săptămâni, exasperați de scandalurile dintre cei doi.

"I-am auzit certându-se. El a țipat: 'Te omor, te omor', în timp ce ea l-a dat afară. Este o moarte anticipată", spune unul dintre vecini.

Sâmbăta, după un nou episod de violență domestică, a venit și un echipaj de ambulanță, iar sanitarii au tratat-o ​​pe femeie.

Galerie foto: Mihaela Kleics și imobilul în care aceasta a fost ucisă

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"