Antena 3 CNN Politică România ar putea primi banii din PNRR pentru reforma pensiilor magistraților. Vom primi și 3 miliarde de euro din alte două jaloane

România ar putea primi banii din PNRR pentru reforma pensiilor magistraților. Vom primi și 3 miliarde de euro din alte două jaloane

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 17:11 05 Mar 2026 Modificat la 17:14 05 Mar 2026
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Gett Images

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a spus joi că România ar putea beneficia de peste trei miliarde de euro aferenţi cererilor de plată 3 şi 4. În ceea ce priveşte jalonul privind modificarea pensiilor magistraţilor, Pîslaru a precizat că nu a fost luată deocamdată o decizie la nivelul Comisiei Europene, dar că există confirmări legate de faptul că „argumentele României vor fi analizate în mod constructiv”, scrie Agerpres.

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute joi, la Palatul Victoria, după ce Guvernul a adoptat două acte normative privind reforma Romsilva şi decarbonizarea. „În acest fel, sunt închise alte două jaloane din PNRR”, a precizat ministrul.

„Astăzi este o zi bună pentru România. Este o zi în care coaliţia arată că poate livra reformele necesare. Discutăm de două decizii importante: una legată de Romsilva - această hotărâre de guvern închide jalonul 24. Cealaltă este legată de decarbonizare şi modul în care închidem jalonul 119. Cu aceste două reforme pe care Guvernul le împinge mai departe şi cu adoptarea bugetului, pe care o avem acum în lucru, închidem ultimele necesităţi de clarificare pe cererea de plată 4 şi ţinta noastră este ca la sfârşitul lunii martie să avem totul clarificat pentru adoptarea preliminară a Comisiei Europene, atât pentru cererea de plată 4, cât şi pentru cererea de plată 3”, a spus el.

Dragoş Pîslaru a estimat că, în urma acestor cereri de plată, România ar urma să beneficieze de peste trei miliarde de euro. Banii sunt aferenţi cererii de plată 4, în valoare de 2,62 miliarde, dar şi cererii de plată 3. Ministrul a apreciat că va exista o plată unică pentru cele două cereri.

În ce priveşte suma de 231 de milioane de euro, bani din PNRR condiţionaţi de îndeplinirea jalonului privind modificarea pensiilor magistraţilor, Pîslaru a precizat că argumentele României vor fi analizate „constructiv” de către Comisia Europeană. Decizia CE ar putea veni până la sfârşitul acestei luni.

„Avem de la Comisia Europeană o confirmare că se va uita constructiv pe argumentele pe care noi le-am pus pe masă. Evident că în acest moment aşteptăm să vedem analiza Comisiei. Nu vă pot confirma textual că există deja decizia Comisiei Europene pe acest subiect. Comisia Europeană a acceptat dovezile pe care noi le-am urcat în sistem, dar decizia cu privire la cuantumul acestei plăţi şi cuantumul întregii cereri de plată 3 urmează să aflăm după ce terminăm analiza”, a spus el.

Etichete: dragos pislaru PNRR
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole