Antena 3 CNN Actualitate România, în topul proiectelor feroviare europene cu ruta Brașov–Sighișoara

România, în topul proiectelor feroviare europene cu ruta Brașov–Sighișoara

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 20:05 25 Mar 2026 Modificat la 20:05 25 Mar 2026
Unicitatea proiectului constă în construirea a patru tuneluri, cu o lungime totală de 24 km, săpate simultan. Foto: Antena 3 CNN

România a intrat în topul celor mai ambițioase proiecte feroviare din Europa, cu modernizarea rutei Brașov–Sighișoara. Unicitatea proiectului constă în construirea a patru tuneluri, cu o lungime totală de 24 km, cu ajutorul a patru echipamente de forare moderne, de tip tunnel boring machines, ce lucrează simultan. O echipă internațională lucrează la acest proiect. Sunt ingineri, specialiști geotehnici și tehnicieni de construcții din România, Grecia, Turcia, India și alte câteva țări.

„Lucrările sunt foarte complexe. Cele două galerii de tunel vor fi legate între ele prin niște galerii de legătură care au ca scop protecția pasagerilor în cazul unei situații de urgență într-unul dintre tuneluri”, a explicat Dumitru Cojocea, director de proiect.

Pentru garniturile segmentelor este aplicată o tehnologie de turnare care a fost utilizată pentru prima dată la Grand Paris, unul dintre cele mai moderne proiecte de metrou din lume. Realizat de CFR și de grupul de companii din Grecia Aktor, un jucător de top pe piața europeană, cu 70 de ani de experiență în proiecte tehnice la scară largă, proiectul feroviar Brașov–Sighișoara va fi foarte important pentru întreaga dezvoltare a zonei. Trenurile vor circula pe această rută cu 160 km/h, iar distanța va fi parcursă într-un timp mult mai scurt.

„Suntem foarte mândri să livrăm țării un proiect de nivel înalt, cu utilaje de ultimă generație și personal experimentat, aflat mereu în linia întâi, capabil să facă față tuturor dificultăților, ritmurilor de producție și provocărilor zilnice din tunel, pentru că industria tunelurilor este, într-adevăr, una foarte dificilă. Am beneficiat de o echipă de proiectare excelentă și un designer foarte bun. În principiu, întreaga echipă a funcționat ca un ceas elvețian”, a afirmat John Broumis, team manager TBM.

Finalizarea forărilor este estimată pentru 2027. Traseul feroviar face parte din coridorul Rin–Dunăre și ocupă locul trei în topul celor mai ambițioase tuneluri feroviare din Europa. Odată modernizată, ruta feroviară Brașov–Sighișoara va contribui la dezvoltarea întregii zone și va conecta România la cele mai importante coridoare strategice de transport din Europa.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole