Antena 3 CNN Actualitate România învinge pandemia! Valeriu Gheorghiţă: ''Numărul persoanelor vaccinate a depășit numărul celor infectate''

România învinge pandemia! Valeriu Gheorghiţă: ''Numărul persoanelor vaccinate a depășit numărul celor infectate''

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, anunță că sâmbătă, la prânz, numărul persoanelor vaccinate a depășit numărul celor infectate cu virusul SARS-CoV-2. ''Este o zi importantă pentru România'', a precizat medicul.

de Iulia Gorgorin    |   

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, susține că începând de sâmbătă, în România, numărul persoanelor vaccinate este mai mare decât cel al persoanelor infectate.

''Este o zi importantă pentru România''

Astăzi, la ora 13.00, numărul persoanelor vaccinate a depășit numărul celor infectate cu virusul SARS-CoV-2. Ritmul în care se derulează campania de vaccinare până la acest moment ne confirmă atingerea obiectivului dorit, acela de a imuniza populația într-un timp cât mai scurt. Le mulțumesc tuturor pentru opțiunea de a se vaccina și, în egală măsură, celor care depun un efort considerabil pentru ca procesul de vaccinare să se desfășoare cu eficiență, într-un mediu favorabil și sigur! Doar împreună învingem pandemia, doar împreună vom reuși să ne bucurăm de o viața normală, alături de cei dragi”, a anunțat, pe Facebook, Valeriu Gheorghiță.

Până sâmbătă, 20 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 777.276 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 722.484 de pacienți au fost declarați vindecați.

De asemenea, Valeriu Gheorghiţă a anunțat că vaccinarea profesorilor ar putea începe în a doua parte a săptămânii viitoare.

El a spus că decizia finală va fi luată luni și că vaccinarea tuturor profesorilor va ține o săptămână.

Numărul de decese a scăzut considerabil

Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanţ al panidemiei de COVID-19, iar ultimele date arată că au fost înregistrate 2.721 cazuri noi, 57 decese, 963 persoane internate la ATI, în România, în ultimele 24 de ore.

În intervalul 19.02.2021 (10:00) – 20.02.2021 (10:00) au fost raportate 57 de decese (32 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Olt, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

Citiţi şi: Valeriu Gheorghiță: ”Într-o săptămână vaccinăm toți profesorii”
.

Subiecte în articol: Valeriu Gheorghiţă pandemie vaccin
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște