Preţul crizelor suprapuse este plătit din buzunarul românior. Topul scumpirilor în luna august este condus de carburanţi, preţurile înregistrând o creştere de până la 35% faţă de anul trecut. Dacă vorbim despre produsele alimentare, cafeaua, ouăle şi carnea s-au scumpit cel mai mult. Experţii avertizează că majorările de preţuri nu se vor opri aici, în timp ce veniturile românilor nu reușesc să facă față.
În mijlocul unor crize suprapuse, care amenință economia, vin date oficiale privind inflația de la INS. În ultimul an, prețurile au crescut în toate categoriile: alimente, produse nealimentare, dar și servicii. De la specialiști vin avertismente dure și spun că scumpirile nu se opresc aici.
Magazinele deja primesc noile oferte de preț pentru alimente, după ce prețul carburanților și electricității a crescut. De la 1 septembrie, cașcavalul este cu 10% mai scump, iaurtul cu 8%, iar smântâna, cafeaua, produsele de igienă, hrana pentru animale, toate au scumpire de 6%.
Acestea sunt câteva dintre creșterile de preț din notificările primite de magazine, iar în perioada următoare prețurile se vor schimba din nou. Industriile fac calcule, cei din producția pâinii, de exemplu, estimează o creștere a costurilor de peste 20%, iar din octombrie va crește prețul cu 10-15%.
Indicele prețurilor de consum este ținut ridicat în primul rând de carburanți. Motorina este mai scumpă cu aproximativ 35% față de anul trecut, iar benzina cu aproximativ 25%.
Cele mai mari scumpiri din luna august au fost înregistrate la: energia electrică, combustibile, cafea, ouă, carne, zahăr, lapte și pâine.
Prețul fructelor și legumelor, totuși, a scăzut: fructele proaspete sunt mai ieftine cu aproximativ 18%, iar cartofii cu 15%.
Institutul Național de Statistică a transmis, vineri, că indicele preţurilor de consum în luna august 2026, comparativ cu luna iulie 2026, a fost 100,22%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 4,6%, iar rata anuală a inflaţiei în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025 a fost 6,2%.
Astfel, rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2025 – august 2026) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2024 – august 2025) a fost 9,5%.
Pensiile și salariile nu țin pasul cu inflația
În timp ce prețurile cresc, veniturile oamenilor nu reușesc să țină pasul cu nivelul inflației. Pensia minimă a crescut cu 0,3%, în condițiile în care inflația depășește 6%. Atunci când vorbim de salarii, mediul de afaceri a fost extrem de precaut cu majorările din cauza blocajului politic, iar creșterile înregistrate au fost practic infime.
Cu cea mai mare rată a inflației la nivel european și cu crize suprapuse care aduc șocuri de prețuri de la pompă și până la raft, puterea de cumpărare a românilor scade drastic. Salariul mediu net care intră în buzunarele românilor este cu câteva sute de lei mai mic de când avem o inflație ridicată, iar pensia medie își pierde tot mai mult din valoare.
Sunt domenii în care salariile scad, iar altele în care majorările nu se mai fac deja de un an. Din cauza blocajului politic, mediul de afaceri a fost mai precaut, iar majorările din acest an au fost infime și nu au acoperit nici rata inflației.
Datele INS ne indică că salariul mediu net a ajuns la 5.820 de lei. Este o creștere de 5,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Așadar, vedem că această creștere nu acoperă nici măcar inflația.
Dacă este să adăugăm această inflație pe care o înregistrăm acum, de 6,2%, românii pierd din puterea de cumpărare 360 de lei. Dacă ne uităm și la pensia medie, ea nu a ajuns nici măcar la 3.000 de lei. Este o creștere foarte mică de la trimestru la trimestru, de doar 0,3%, și dacă adăugăm inflația de 6,2%, s-a pierdut din puterea de cumpărare 182 de lei.
Practic, veniturile românilor sunt înghițite, în mare parte, de scumpirile pe care le suportăm. Ne uităm că sunt câteva domenii în care salariile au crescut mai mult, dar altele în care salariile au scăzut de-a dreptul. Și ne uităm la creșteri: activitățile juridice, de contabilitate.
Aici avem o creștere de peste 23% în ultimul an, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, la fel, o creștere de peste 20%, în transporturi, aproximativ 14%. Totuși, în IT și farma, există o scădere a venitului net de peste 11%, în domeniul finanțelor la fel, o scădere de aproape 5% și, de asemenea, în învățământ, la profesori, vedem o scădere de 1,1%.
Astfel, un lucru este cert: ne așteaptă noi scumpiri, iar premisele unor creșteri salariale până la finalul acestui an sunt destul de mici.