Atacuri ruseşti în cursul nopţii de duminică spre luni au făcut doi morţi la Kiev şi la periferia oraşului, au raportat autorităţile locale după ce armata a avertizat că întreaga Ucraină este ameninţată de rachete, notează AFP, conform Agerpres. Şeful administraţiei militare, Timur Tkacenko, a anunţat că un centru medical din districtul Obolonskyi din Kiev a fost avariat în urma bombardamentelor, a relatat The Kyiv Independent. Aproape 100 de oameni se aflau în unitatea medicală în momentul atacului.
Conform Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Rusia a atacat Ucraina cu 9 rachete balistice Iskander și rachete S-300. În plus, atacul rusesc a inclus și 166 de drone de tip Șahed și Gerbera, informează Kyiv Post.
În capitală, "o persoană a murit în atac", a declarat pe Telegram şeful administraţiei militare, Timur Tkacenko, în timp ce autorităţile locale au raportat că un centru medical a fost lovit.
Jurnaliştii de la The Kyiv Independent au scris că, în urma bombardamentelor ruseşti, cel puţin trei persoane au fost rănite dintre cele aproape 70 câte erau în unitatea medicală din districtul Obolonskyi din Kiev.
Dintre cei 26 de pacienți de la centrul medical lovit în timpul atacului, 16 au fost transferați la spitalele din capitală, a raportat primarul Kievului, Vitali Klitschko, în dimineața zilei de 5 ianuarie. Doi dintre răniți au fost spitalizați în stare gravă, a adăugat el, conform sursei citate.
În suburbii, bombardamentele au lovit mai multe locuinţe şi "infrastructuri critice", omorând în oraşul Fastiv un bărbat născut în 1951, potrivit lui responsabilului administraţiei militare regionale, Mikola Kalaşnîk.
"Întreaga Ucraină este ameninţată de rachete!", avertizaseră anterior forţele aeriene ucrainene pe Telegram.
În regiunea Kiev, cel puțin șapte case și o clădire rezidențială cu mai multe etaje au fost avariate, împreună cu garaje, mai multe mașini și depozite, potrivit The Kyiv Independent.
Aceste atacuri au loc în ajunul unei întâlniri la Paris a ţărilor aliate cu Kievul pentru a obţine progrese în vederea soluţionării celui mai sângeros conflict din Europa de la Al Doilea Război Mondial.
Pentru a pregăti întâlnirea, consilieri de securitate din 15 ţări, printre care Franţa, Germania şi Canada, precum şi reprezentanţi ai UE şi NATO, s-au întâlnit sâmbătă în capitala Ucrainei.
Emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, a participat de la distanţă la discuţii, care s-au concentrat pe detaliile celei mai recente versiuni a planului de încheiere a conflictului cu Rusia.
Elanul diplomatic, sub impulsul preşedintelui american, a fost blocat de afirmaţiile Moscovei care acuză Kievul că a vizat cu 91 de drone, în noaptea de 28 spre 29 decembrie, o reşedinţă extrem de păzită a lui Vladimir Putin.
Kievul a numit acuzaţia drept o "minciună" şi a subliniat că este menită să servească drept pretext pentru noi atacuri împotriva Kievului şi să submineze negocierile diplomatice. Europenii şi-au exprimat, de asemenea, îndoielile cu privire la veridicitatea atacului.
"Nu cred că acest atac a avut loc", a declarat duminică seara preşedintele american Donald Trump la bordul avionului Air Force One, menţionând că "nimeni nu ştie în acest moment" dacă acuzaţiile ruseşti sunt adevărate.
Kremlinul avertizase marţi că "consecinţele acestui atac vor duce la "o înăsprire a poziţiei de negociere a Rusiei".