Apărarea anti-aeriană rusă a distrus, în noaptea de duminică spre luni, 61 de drone ucrainene, dintre care 18 zburau deasupra Mării Negre, a anunțat Ministerul Apărării de la Moscova, citat de agenția EFE, notează Agerpres.
„Între ora 23:00 a zilei de 3 august şi ora 05:20 pe 4 august, sistemele de apărare active au distrus 61 de drone ucrainene cu aripi fixe”, a transmis instituția pe canalul său de Telegram.
Potrivit autorităților ruse, cele mai multe aparate au fost neutralizate deasupra Mării Negre (18), în regiunea Voronej (12) și în Crimeea (11), peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014. Alte opt drone au fost doborâte deasupra regiunii Belgorod, șase în Volgograd, două în Briansk, două în Rostov, una în regiunea Moscova și încă una în Riazan.
Resturile unei drone prăbușite pe șine au provocat întreruperi în circulația mai multor trenuri de pasageri în regiunea Volgograd, iar aeroporturile din Volgograd și Tambov și-au suspendat temporar decolările și aterizările.
Ministerul rus al Apărării a precizat că doar în weekend sistemele de apărare au doborât, în total, 205 drone ucrainene.