Rusia a lansat atacuri aeriene masive în noaptea de luni spre marți în Ucraina, printre regiunile vizate numărându-se Zaporojie, relatează Kyiv Independent.
Aici, bombele de aviație au lovit o închisoare locală, ucigând cel puțin 16 persoane și rănind 35, a declarat guvernatorul local Ivan Fedorov.
Forțele Moscovei au lovit locația de opt ori cu bombe FAB (cu mare putere explozivă), distrugând clădirile închisorii și avariind casele din apropiere, a precizat Fedorov.
"Victimelor li se oferă toată asistența medicală necesară", a menționat guvernatorul.
El nu a specificat câți deținuți sau membri ai personalului închisorii se numără printre victime.
Rusia a ocupat parțial regiunea sudică ucraineană Zaporojie de la începutul invaziei din 2022.
De atunci, forțele Moscovei bombardează în regim aproape zilnic, cu artileria și aviația, restul regiunii pe care n-a reușit să-l ocupe.
O altă regiune bombardată în noaptea de 28 spre 29 a fost Dnipropetrovsk.
Aici, alte patru persoane au fost ucise în trei atacuri, potrivit surselor locale.