Antena 3 CNN Externe Rusia își sporește capacitatea de luptă. Unde sunt concentrate unitățile militare

Rusia își sporește capacitatea de luptă. Unde sunt concentrate unitățile militare

De la începutul anului, unităţile Districtului militar Vest "şi-au sporit substanţial" capacităţile de luptă, a declarat vineri comandantul districtului, general-colonelul Andrei Kartapolov, citat de agenţia de presă RIA Novosti. 

Din ianuarie, districtul militar Vest a primit peste 1.000 de unităţi de tehnică militară, a indicat generalul rus, adăugând că modernizarea capacităţilor de la frontiera vestică a Rusiei va continua şi în anul viitor. 

De asemenea, potrivit lui, s-au făcut eforturi ample pentru îmbunătăţirea infrastructurii. 

În luna octombrie, ministrul apărării rus Serghei Şoigu a declarat că până la sfârşitul anului unităţile Districtului militar Vest vor primi peste 1.800 de unităţi de tehnică militară noi şi modernizate. 

Într-o recentă întâlnire cu şefii armatei, preşedintele Vladimir Putin menţionase că ponderea armelor şi echipamentelor moderne în unităţile militare a ajuns la aproape 60%. În prezent, guvernul de la Moscova examinează noul program de stat pentru înzestrarea armatei până în 2027 pentru a-l transmite preşedinţiei spre aprobare până la 15 decembrie.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Rusia armata
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea se schimbă radical în România: Zonele vizate de Cod Galben