Antena 3 CNN Externe Rusia refuză să accepte UE la negocierile de pace cu Ucraina. Lavrov amenință cu arma nucleară și cu „consecințe catastrofale”

Rusia refuză să accepte UE la negocierile de pace cu Ucraina. Lavrov amenință cu arma nucleară și cu „consecințe catastrofale”

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 10:37 19 Iun 2026 Modificat la 10:37 19 Iun 2026
Șeful diplomației lui Putin, Serghei Lavrov. Foto: Profimedia Images

Șeful diplomației lui Putin, Serghei Lavrov, a declarat că nu consideră Uniunea Europeană un partener potrivit de negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina, transmite, vineri, dpa, citată de Agerpres.

Într-un articol publicat online de ministerul de externe de la Moscova, Lavrov a susţinut că „adevăratul obiectiv” al liderilor europeni nu este negocierea cu Rusia, ci „sprijinirea regimului Zelenski şi păstrarea lui ca o rampă de lansare pentru continuarea confruntării cu Rusia”. Când spune „regim”, acolitul lui Putin se referă la guvernul ales democratic al Ucrainei.

Un oficial din UE a confirmat că în ultimele săptămâni au avut loc scurte contacte diplomatice pentru stabilirea unor canale de comunicare între Uniunea Europeană şi regimul de la Kremlin, dar a adăugat că nu au avut loc discuţii substanţiale.

În articolul său, Lavrov a scris că „Europa unită continuă să viseze la extindere”, în special a NATO şi a Uniunii Europene, către frontierele Rusiei.

Dialogul cu Europa nu poate fi purtat ca şi cum ar fi vorba de un observator imparţial, a mai susținut reprezentantul dictaturii de la Kremlin.

Şeful diplomaţiei lui Putin a amenințat, de asemenea, că în caz de confruntare directă între Rusia şi NATO s-ar putea ajunge la lovituri nucleare de ambele părţi, cu „consecinţe catastrofale”.

Relaţiile diplomatice între UE şi Rusia s-au tensionat puternic după ce regimul de la Kremlin a ordonat prima invadare a Ucrainein, în 2014, soldată cu anexarea Crimeei la Rusia și crearea unor cvasi-state vasale Rusiei în estul Ucrainei. Relațiile au înghețat după ce Rusia a invadat a doua oară Ucraina, în 2022.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole