Antena 3 CNN Actualitate Rușii se apropie la mai puțin de 50 km de zona de coastă a României. Panică în rândul oficialilor

Rușii se apropie la mai puțin de 50 km de zona de coastă a României. Panică în rândul oficialilor

Oficialii români sunt îngrijorați de mutarea războiului în sudul Ucrainei, având în vedere că armata rusă se apropie la mai puțin de 50 de kilometri de zona noastră de coastă.

de Cătălina Buzoianu    |   

Sunt declarații date sub protecția anonimatului, citate de publicația Air Force Magazine. Potrivit acestora, există temeri că Vladimir Putin va adopta o strategie de alipire a zonelor rusofone din Ucraina, sub controlul Moscovei. 

Din punct de vedere strategic, se poate observa că Rusia are nevoie de un pod terestru cu Crimeea. Astfel încât acest lucru s-a văzut cel mai bine în momentul în care rușii au bombardat Mariupol. De aici se poate face foarte ușor legătura și cu regiunea Donbas. 

Pe de altă parte, Rusia își dorește și o legătură cu regiunea transnistreană ocupată de ruși în Republica Moldova. Iar acest lucru poate fi făcut prin intermediul portului Odesa. Cu alte cuvinte, portul Odesa devine vital în strategia Rusiei în acest moment. 

Tocmai de accea apar din ce în ce mai multe îngrijorări în rândul oficialilor români. În momentul de față, aceștia sunt de părere că Rusia nu și-a folosit încă toate capacitățile de război, în special capacitățile de război electronic. 

Subiecte în articol: Război Ucraina Rusia
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are