Antena 3 CNN Actualitate Sănătate S-a descoperit o nouă metodă pentru tratarea cancerului. Tratamentul a avut rezultate promiţătoare în testele clinice

S-a descoperit o nouă metodă pentru tratarea cancerului. Tratamentul a avut rezultate promiţătoare în testele clinice

Un nou tratament anticancer dezvoltat de compania biofarmaceutică americană Gilead Sciences poate ţine în viaţă cel puţin un an pacienţi care au unele dintre cele mai grave forme de limfom, relevă rezultatele unui test clinic.

Studiul va contribui la risipirea dubiilor referitoare la eficienţa terapiei cu receptori de antigen chimerici (Car-T) şi va consolida încrederea investitorilor în companiile care dezvoltă tratamente de acest tip, explică cotidianul Financial Times.

Terapia Car-T constă în extragerea unor celule sanguine şi prelucrarea acestora în laborator astfel încât să atace cancerul, după care celulele sunt reintroduse în corp.

Tratamentul inovator a produs rezultate impresionante în cursul testelor clinice, reuşind remisii ale cancerului la pacienţi care mai aveau de trăit doar câteva săptămâni sau luni. În contextul efectelor benefice observate la persoane care ar fi murit, autorităţile de reglementare au accelerat procedurile de aprobare a terapiilor Car-T. Dar graba fără precedent a condus la situaţii neobişnuite, în care unele medicamente au primit undă verde înainte de a se şti dacă efectele sunt durabile.

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: metoda cancer tratament teste rezultate
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept