Sabia laser folosită de Darth Vader în filmele originale "Star Wars" a fost expusă la Londra înaintea unei licitaţii. Sabia laser, folosită în bătăliile din "The Empire Strikes Back" (1980) şi "Return Of The Jedi" (1983) ar putea fi vândută cu trei milioane de dolari, potrivit estimărilor, scrie Agerpres.
Sabia va fi scoasă la vânzare în cadrul unei licitaţii ce va include peste o mie de loturi de recuzită şi costume folosite în filme, a căror valoare totală este estimată la 10 milioane de dolari.
Printre articolele cele mai importante scoase la licitaţie se numără costumul de Spider-Man purtat de Tobey Maguire în filmul din 2002 şi costumul purtat de Michael Keaton în "Batman", din 1989.
De asemenea, vor fi scoase la licitaţie şi scutul lui Captain America folosit de actorul Chris Evans în filmul "Avengers: Age Of Ultron" (2015), masca lui Ryan Reynolds din "Deadpool" (2016), un costum purtat de actriţa Jane Fonda în lungmetrajul "Barbarella" (1968) şi un bici, o curea şi un toc de pistol din filmul "Indiana Jones and the Last Crusade" (1989), cu Harrison Ford.
Mai multe obiecte de recuzită din seria "Harry Potter" vor fi, de asemenea, scoase la licitaţie, inclusiv semnul de pe Peronul 9 3/4 (N.r. - Peronul 9 şi trei sferturi), care s-ar putea vinde cu până la 40.000 de dolari, dar şi bagheta lui Daniel Radcliffe din "Prisoner Of Azkaban".
Clacheta cu "dinţi de rechin", folosită în "Jaws" (1975) al lui Steven Spielberg, de la a cărei lansare se împlinesc anul acesta 50 de ani, va fi, de asemenea, scoasă la licitaţie, valoarea sa fiind estimată la 40.000 - 80.000 de dolari.
Sabia laser din "Star Wars" a fost expusă miercuri în cadrul unei expoziţii private la Londra, înaintea licitaţiei Propstore din Los Angeles, SUA, care va avea loc între 4 şi 6 septembrie.