Un document făcut public de Guvern scoate la iveală, în premieră, salariile uriaşe încasate de directorii şi membrii Consiliilor de Administraţie din companiile controlate de statul român, la data de 1 august 2025, potrivit Observator News.
În unele cazuri, remuneraţiile anuale depăşesc 3.000.000 de lei, echivalentul unor venituri lunare de peste 250.000 de lei net – cifre care contrastează puternic cu nivelul salarial mediu din România.
Cele mai mari indemnizaţii sunt acordate în domeniile Energiei şi Transporturilor, unde funcţiile de conducere aduc sume record.
De exemplu, doi directori de la Romgaz câştigă anual peste 3.000.000 de lei brut fiecare. Urmează un director de la Nuclearelectrica, cu un venit de peste 2.000.000 de lei brut pe an.
Situaţia este similară şi la Hidroelectrica, unde compania are cinci directori, fiecare cu o remuneraţie anuală de 2,3 milioane de lei. În total, doar pentru conducerea executivă, Hidroelectrica plăteşte aproape 12 milioane de lei într-un singur an.
Documentul guvernamental dezvăluie şi indemnizaţiile membrilor Consiliilor de Administraţie, care, în unele cazuri, ating sume considerabile. La Transgaz, un membru al CA primeşte lunar între 30.000 şi 80.000 de lei, iar în sectorul transporturilor cifrele sunt la fel de ridicate.
De exemplu, la Grup Exploatare şi Întreţinere Palat CFR, directorul încasează 28.000 de lei pe lună, în timp ce la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti indemnizaţiile pot ajunge până la 70.000 de lei lunar.
Datele prezentate ridică semne de întrebare cu privire la criteriile de remunerare şi la gestionarea fondurilor publice, în condiţiile în care multe dintre aceste companii au beneficiat de sprijin financiar din partea statului în perioada măsurilor de austeritate.