Antena 3 CNN Actualitate SĂRBĂTORILE DE IARNĂ. Tradiții și obiceiuri care marchează SĂRBĂTORILE DE IARNĂ

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ. Tradiții și obiceiuri care marchează SĂRBĂTORILE DE IARNĂ

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Peste 20 de ansambluri folclorice din Botoşani, Bacău, Constanţa, Maramureş, Neamţ, Suceava şi Vrancea, dar şi din mai multe raioane din Republica Moldova au participat, duminică, la festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă "Din străbuni, din oameni buni...". SĂRBĂTORILE DE IARNĂ

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Căluți, capre sau urși

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Formaţiile de căiuţi, capre sau urşi, însoţite de fanfare, au participat la o paradă pe străzile municipiului Botoşani şi au susţinut recitaluri pe scena din Piaţa Revoluţiei.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ "Avem toată speranţa că aceste obiceiuri de iarnă nu se pierd şi că vom putea să ducem mai departe tradiţia noastră populară. Ţin să mulţumesc tuturor primarilor şi instructorilor de ansambluri pentru că păstrează această tradiţie", a declarat managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Cornelia Ciobanu.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Evenimentul, aflat la a 43-a ediţie, a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă a fost urmărit de mii de persoane.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ "Din fericire, aceste datini şi obiceiuri nu s-au pierdut, dar şi-au mai pierdut din importanţă. Este meritul celor care se implică, pentru că reuşesc să transmită de la o generaţie la alta obiceiurile din perioada sărbătorilor de iarnă", a spus unul dintre spectatorii de la festival.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Sărbătoare în sectorul 6

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Evenimentul ''Poveşti de iarnă'' se va desfăşura şi în acest an, în perioada 17 - 24 decembrie, informează Primăria sectorului 6.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ''Primăria sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, organizează şi în acest an, în perioada sărbătorilor, evenimentul 'Poveşti de iarnă', la Plaza România (Rotondă), Bd. Timişoara nr. 26Z'', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Astfel, prichindeii sunt aşteptaţi, în perioada 17 - 24 decembrie, să participe la ateliere de creaţie, piese de teatru, jocuri interactive, spectacole de colinde, dans şi folclor.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Totodată, ei vor putea să-l întâlnească şi pe Moş Crăciun, anunţă organizatorii.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Intrarea la evenimentul ''Poveşti de iarnă'' este gratuită.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Mai mulți polițiști la frontiere

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Poliţia de Frontieră anunţă că, pentru perioada sărbătorilor de iarnă, pentru evitarea aglomerărilor, au fost luate toate măsurile pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂPotrivit sursei citate, numărul poliţiştilor de frontieră care acţionează zilnic la nivelul întregii frontiere este de peste 4.200 poliţişti de frontieră, urmând a fi suplimentat cu efective de rezervă şi intervenţie.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ''Va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora. De asemenea, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. (...) În proximitatea punctelor de trecere ale frontierei, poliţiştii de frontieră împreună cu poliţia rutieră informează conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a tuturor punctelor alternative de trecere a frontierei'', precizează sursa citată.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Recomandările Poliției

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ La frontiera româno-ungară sunt 11 puncte de trecere ale frontierei cu specific rutier şi, în total, sunt disponibile, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 52/54 de benzi de control pe sens.

* pe raza jud. Timiş: T.F. Cenad - Kiszombor;

* pe raza jud. Arad: T.F. Nădlac - Nagylak
- P.T.F. Nădlac II - Csanadpalota
- P.T.F. Turnu - Batonnya;
- P.T.F. Vărşand - Gyula

* pe raza jud. Bihor: T.F. Salonta - Mehkerek;
- P.T.F. Borş - Artand;
- P.T.F. Valea lui Mihai - Nyirabrany;
- P.T.F. Săcuieni - Letavertes

* pe raza jud. Satu Mare:
- P.T.F. Urziceni - Vallaj;
- P.T.F. Petea - Csengersima.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia ''Trafic on-line'', disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Câți au fost anul trecut

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ În luna decembrie 2016, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 4,2 milioane de persoane, precum şi de 1,3 milioane de mijloace de transport. Dintre acestea, aproximativ 2,3 milioane de treceri au fost pe sensul de intrare în ţară (1.900.000 cetăţeni U.E. şi 340.000 cetăţeni non - U.E.).

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere din vestul ţării şi cele aeroportuare. Astfel, prin punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară au trecut graniţa, în luna decembrie a anului trecut, peste 1,5 milioane persoane, iar prin cele aeroportuare aproximativ 1,2 milioane persoane. Următoarea frontieră din punct de vedere al traficului, în luna decembrie 2016, a fost graniţa româno-moldoveană, cu peste 700.000 de treceri persoane.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Astfel, PTF Nădlac II Autostrada, la frontiera cu Ungaria, a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier, de peste 454.000 persoane şi 195.700 mijloace de transport. La P.T.F. Borş, un alt punct de trecere de la graniţa cu Ungaria foarte tranzitat, poliţiştii de frontieră au verificat peste 353.600 persoane şi 133.300 mijloace de transport.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Cel mai tranzitat punct de trecere aeroportuar a fost PTF Aeroport Henri Coandă, unde s-au prezentat aproximativ 780.000 persoane la controlul de frontieră.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

Subiecte în articol: Google Doodle Google Crăciun
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor