Antena 3 CNN Actualitate Se anunță haos în Capitală! Angajaţii Metrorex intră în grevă generală pe termen nelimitat, începând de miercuri

Se anunță haos în Capitală! Angajaţii Metrorex intră în grevă generală pe termen nelimitat, începând de miercuri

de S.T.    |   

Angajaţii Metrorex vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată de miercuri, între orele 4:00 - 16:00, dacă până atunci nu va fi rezolvat conflictul de muncă, a anunţat vineri Unitatea - Sindicatul Liber Metrou.

„În urma intervenţiei administraţiei, precum şi a interpretării Legii 62/2011, nu a fost însuşită ideea că activitatea metroului este o activitate continuă, aşadar suntem nevoiţi să amânăm greva propriu-zisă cu minim două zile. Astfel, Consiliul General USLM a fost întrunit şi a hotărât continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală începând cu ziua de miercuri, 21.11.2018, între orele 4:00 - 16:00, pe perioadă nedeterminată”, potrivit unui comunicat al USLM.

Reprezentanţii USLM consideră că aceste două zile vor ajuta la dezamorsarea conflictului colectiv de muncă, pentru a evita neplăcerile publicului călător.

Subiecte în articol: Metrorex grevă
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului