Iarna 2025–2026 ar putea începe mai blând decât în mod obișnuit, însă nu sunt excluse surprizele, spune Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN. Totodată, estimările globale arată că anul 2025 se anunță printre cei mai călduroși din istorie.
Elena Mateescu, director ANM: Într-adevăr, ne apropiem încet-încet de ceea ce înseamnă sezonul alb în țara noastră. E prematur să vorbim de cum va fi iarna 2025-2026. Estimările la acest moment pentru finalul lunii de toamnă, în noiembrie și debutul primei luni din iarna 2025-2026 arată un debut mai cald decât în mod obișnuit, semn că, în continuare, probabilitatea de a avea ieri mai blânde, așa cum au fost și ultimele cinci ieri din țara noastră, este una destul de mare, dar care nu poate să excludă și intervalele în care să vorbim de fenomene specifice, de perioade de ger, să vorbim de viscol, să vorbim de strat de zăpadă și în zonele mai joase de relief, nu numai în zona montană. Sigur că aceste fenomene și chiar fenomenele meteorologice extreme specifice fiecărui sezon pot fi anticipate pe măsură ce ne apropiem de intervalele respective, prin prognozele pe termen scurt și foarte scurt.
Până atunci însă, vorbim despre anul 2025, pentru că ne aflăm astăzi la debutul sesiunii anuale științifice a Administrației Naționale de Meteorologie. La nivel mondial, potrivit comunicatului Organizației Meteorologice Mondiale din 6 noiembrie, se estimează că anul 2025 va fi al doilea sau al treilea cel mai călduros an de până acum, cu o abatere termică pozitivă de 1,42°C față de perioada preindustrială.
Dacă extrapolăm aceste date la nivelul României, vedem că în primele 10 luni ale anului temperatura medie a fost de 11,88°C. Prin comparație, aceeași perioadă din 2024 – care este, până acum, cel mai cald an din istoria meteorologică a țării, începând din 1901 – a avut o medie de 13,60°C.
Diferența o vor face ultimele două luni ale anului, însă semnalele actuale arată că nici în România nu este exclus ca 2025 să se alăture seriei celor mai călduroși ani înregistrați.