Satul din România unde mergi 5 kilometri pentru un pahar de apă. „E greu, n-avem magazine, apă aducem de la fântână”
Publicat acum 9 ore si 51 minute
Polițiștii au fost chemați să intervină la o creșă din Iași, după ce un părinte a agresat coordonatoarea de centru.
Incidentul s-a petrecut luni dimineața, la Creşa nr. 10 din Iaşi, și a fost provocat de un părinte pe motiv că Valeria Butnaru învăța copiii să înjure și îi jignea, dovada fiind o serie de înregistrări.
Coordonatoarea a demisionat sătămâna trecută, dar se află în preaviz de 30 de zile, potrivit Adevărul.
Valeria Butnaru a fost dată cu capul de masă de părintele revoltat, de cel puțin două ori, au spus martorii.
„A fost deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe”, a spus Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi.