Antena 3 CNN Actualitate Semafoare cu inimioare la Constanța. Șoferii au crezut că nu văd bine!

Semafoare cu inimioare la Constanța. Șoferii au crezut că nu văd bine!

Semafoarele de pe cel mai cunoscut bulevard din Constanța vor afișa inimioare pe culoarea roşie, acest mod de semnalizare rutieră fiind păstrat până la sfârşitul lui februarie, lună a îndrăgostiţilor.

"A devenit deja o tradiţie ca în luna februarie, în care îndrăgostiţii sărbătoresc atât Valentine's Day cât şi Dragobetele, semafoarele din Constanţa să fie în ton cu această perioadă. Astfel, de astăzi Primăria Municipiului Constanţa, prin SC Confort Urban, a montat în locul luminii de culoare roşie o inimioară, care va fi păstrată până la sfârşitul lunii", a informat, printr-un comunicat de presă, Primăria Constanţa.

Acest semn va fi văzut de conducătorii auto la semafoarele de pe întreg bulevardul Tomis, de la intrarea în oraş, până la intersecţia cu bulevardul Ferdinand.

"Chiar dacă şoferii vor fi întâmpinaţi cu inimioare la semafor, îi sfătuim să ţină cont de faptul că aceasta înseamnă că trebuie să oprească şi să nu se aventureze să treacă pe culoarea roşie", au mai precizat reprezentanţii administraţiei locale.

Foto: replicaonline.ro

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România