Antena 3 CNN Actualitate Senator PNL: „Trebuie să fii foarte prost să vii cu o taxă precum taxa pe lăcomie”

Senator PNL: „Trebuie să fii foarte prost să vii cu o taxă precum taxa pe lăcomie”

de S.T.    |   

Senatorul PNL Florin Cîțu susține că Guvernul României este pe cale să adopte o ordonanță care dinamitează sectorul privat și economia.

În opinia lui Cîțu, trebuie să fii foarte prost să vii cu o taxă precum „taxa pe lăcomie”.

„Pe lângă titlul idiot cu care au venit cei de la guvernare, trebuie să spun că trebuie să fii foarte prost, îmi pare rău, dar trebuie să fii foarte prost să vii cu o asemenea taxă, în această formă, “taxa pe lăcomie”. Asta arată foarte clar, că nu înțelegi nimic, nici din economia privată, nici din sectorul financiar-bancar”, a spus Cîțu.

SONDAJ. Sunteți de acord cu taxa pe lăcomie?

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat marţi că Executivul propune ca, de la 1 ianuarie 2019, să se aplice instituţiilor financiar-bancare o taxă denumită „taxa pe lăcomie”, în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare, impactul acestei măsuri putând ajunge la trei miliarde de lei.

„În funcţie de lăcomia băncilor vom vedea care este şi impactul acestor măsuri”, a spus Teodorovici.

Ministrul a explicat că taxa pe lăcomie, pusă pe activele băncilor, va creşte progresiv, în funcţie de cât de mult va creşte ROBOR.

Astfel, la 1,5% taxa va fi zero. Între 1,51% şi 1,7% va fi 0,2%, între 1,71% şi 2,5% va fi de 0,4%, între 2,51% şi 3% va fi de 0,6%, iar între 3,01% şi 3,5% taxa pe active va fi de 0,9%.

Anunţul vine după ce, duminică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a lansat un atac la adresa băncilor şi le-a acuzat că nu sprijină economia şi „stabilesc dobânda pe care trebuie să o plătească românul”.

Citiți și:

Guvernul impune „taxa pe lăcomie” pentru bănci! Anunțul făcut de ministrul Finanțelor

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Programul magazinelor mari din România, de Paște