Antena 3 CNN Politică Senatul respinge observațiile lui Nicușor Dan și adoptă Legea pentru combaterea extremismului în forma inițială

Senatul respinge observațiile lui Nicușor Dan și adoptă Legea pentru combaterea extremismului în forma inițială

A.I.
3 minute de citit Publicat la 18:52 08 Dec 2025 Modificat la 18:52 08 Dec 2025
Plenul Senatului a respins obiecțiile președintelui la Legea privind combaterea extremismului. Foto: Hepta

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul legii pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură.

Senatorii au respins obiecțiile formulate de președintele Nicușor Dan în cererea de reexaminare a documentului, iar legea a fost adoptată în forma inițială, semnalează Agerpres.

S-au înregistrat 75 de voturi în favoarea proiectului de lege, 34 împotrivă şi patru abțineri.

Acest document a fost inițiat de președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler, fiind inițial votat de Parlament în luna iunie.

Ulterior, textul a fost contestat la CCR de parlamentari ai AUR, S.O.S. România şi POT.

Curtea Constituțională a respins sesizarea acestora.

În 14 iulie, președintele Nicușor Dan a sesizat, la rândul său, CCR.

Și de această dată, Curtea a respins obiecțiile de neconstituționalitate.

Nicușor Dan susține că forma inițială a legii riscă să crească tensiunile în societate

În data de 4 decembrie, președintele Dan a retrimis Parlamentului legea spre reexaminare, șeful statului apreciind că actuala formă ar putea duce la "amplificarea tensiunilor" în societate.

Potrivit președintelui, textul inițiatorului este insuficient de clar în definirea unor infracțiuni și a unor entități care ar putea face obiectul sancțiunilor.

"Dacă legea nu prevede într-o manieră echilibrată, efectul va fi contrar. Societatea românească este puternic polarizată, încrederea în autoritățile statului este redusă şi orice acțiune a statului care se referă în mod dezechilibrat la această polarizare crește tensiunea socială şi neîncrederea în autorități.

Legea trimisă la promulgare nu îndeplinește condițiile de previzibilitate în ceea ce privește chiar conținutul constitutiv al infracțiunilor pe care le instituie. Operează cu categorii juridic penale insuficient definite, care pot duce la interpretări neunitare şi chiar abuzive", a indicat șeful statului.

Dan a semnalat că legea încadrează ca infracțiune transmiterea oricăror materiale care conțin idei antisemite sau xenofobe, inclusiv opere literare sau istorice clasice.

"Literatura clasică românească sau străină cuprinde numeroase opere care conțin idei xenofobe (Ion Budai-Deleanu, Nicolae Filimon, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu, William Shakespeare, Christopher Marlowe, Walter Scott, Charles Dickens, Joseph Conrad).

Cele două norme citate încadrează ca infracțiune, pedepsită cu închisoare de la unul la cinci ani, transmiterea unor astfel de opere", a avertizat Nicușor Dan.

Președintele a mai obiectat că legea încadrează ca infracțiune aderarea la o organizație cu caracter legionar, fără să definească precis ce înseamnă "organizație cu caracter legionar".

Legea inițiată de deputatul Federației Comunităților Evreiești înăsprește pedepsele pentru extremism pe internet

Conform inițiatorului, reprezintă infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prevede textul adoptat de senatori.

Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste şi xenofobe constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. 

Dacă această faptă este comisă prin intermediul unui sistem informatic, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

De asemenea, "fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității şi de război, al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea unor drepturi", se spune în textul legii.

Textul deputatului Vexler pedepsește și contestarea, justificarea sau minimalizarea Holocaustului pe teritoriul României, sancțiunile prevăzute fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

Săvârșirea acestor fapte prin intermediul unui sistem informatic constituie infracțiune și este sancționată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Numele vinovaților crime de război sau ale membrilor în organizații fasciste nu pot fi folosite pentru a denumi străzi sau locuri publice

De asemenea, se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității şi de crime de război, precum şi al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe unor străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice. 

În plus, se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității şi de război, precum şi al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, unor organizații, cu sau fără personalitate juridică, mai prevede legea.

Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la unul la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta prevăzută este comisă prin intermediul unui sistem informatic limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Proiectul urmează să fie transmis Camerei Deputaților, care este for decizional.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole