Antena 3 CNN Actualitate Sentință definitivă pentru familia lui Bercea Mondial, în dosarul de șantaj cu Mircea Băsescu

Sentință definitivă pentru familia lui Bercea Mondial, în dosarul de șantaj cu Mircea Băsescu

de M.Z.    |   

Membrii familiei lui Bercea Mondial află joi, dacă vor fi condamnaţi pentru şantajarea lui Mircea Băsescu. 

În primă instanţă, cea mai mare pedeapsă a primit-o Florin Anghel - 12 ani şi 11 luni de închisoare, în vreme ce Izaura Anghel a fost condamnată la patru ani şi cinci luni. 

Aceştia au fost prinşi în flagrant imediat după ce primiseră 100.000 de euro de la fratele fostului preşedinte. 

Membrii familiei Anghel au susţinut că doar recuperau sume date lui Mircea Băsescu pentru a interveni astfel încât Bercea Mondial să scape de puşcărie. 

Dosarul lui Mircea Băsescu

Scandalul a pornit din 2014, după ce Antena 3 a prezentat în premieră o serie de înregistrări audio-video din care rezulta că Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro, pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare.  

VIDEO. Mircea Băsescu recunoaşte că a luat bani să intervină pentru eliberarea lui Bercea Mondial: La mine au ajuns 250.000, mi s-a pus MORMANUL DE DOLARI în braţe. Traian Băsescu ştie

Complicele lui Mircea Băsescu, Marian Căpățână - cel care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare și la plata a 250.000 de euro, în dosarul cu Bercea Mondial - a spus, la Antena 3, că peste jumătate de milion de euro a ajuns la fratele fostului președinte, iar lui i s-a impus o anume variantă pe care să o spună, pentru a evita numele fostului președinte în acest caz.

Mircea Băsescu a executat o treime din pedeapsa de patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, din dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. A stat în spatele gratiilor numai patru luni de zile, timp în care s-a bucurat de nenumărate beneficii.

Pe 16 iunie 2016, Curtea de Apel Constanţa a menţinut verdictul dat de Tribunal de condamnare a lui Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. Decizia Curţii de Apel este definitivă.

Citiți și Traian Băsescu reacționează dur la acuzațiile lui Căpățână: Dacă am făcut așa, și Maior și Coldea trebuie arestați

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic la locomotiva unui tren cu zeci de călători, în gara Hodoni din Timiș