Antena 3 CNN › Externe › Separatistul Milorad Dodik revendică victoria partidului său în alegerile din Bosnia: „Nu pot să cred că i-am zdrobit așa”

Separatistul Milorad Dodik revendică victoria partidului său în alegerile din Bosnia: „Nu pot să cred că i-am zdrobit așa”

A.O.
3 minute de citit Publicat la 12:14 05 Oct 2026 Modificat la 12:14 05 Oct 2026
Fost președinte al entității bosniace cu majoritate sârbă Republika Srpska, Dodik nu mai are dreptul să ocupe funcții publice. Foto: Profimedia Images

Politicianul naționalist și separatist Milorad Dodik a revendicat victoria partidului său în alegerile din Bosnia, după ce au fost numărate aproape 90% dintre voturile exprimate, relatează The Guardian. Campania electorală din Bosnia a fost marcată de presiuni economice, perspectiva aderării la Uniunea Europeană și tensiunile etnice care au divizat țara de la războiul brutal din 1992-1995. Partidele naționaliste rămân astfel forța dominantă după un scrutin în care prezența la vot a fost la un minim istoric. 

Dodik este un politician ferm pro-rus care, deși nu a apărut pe buletinele de vot, a dominat campania și a alimentat diviziunile dintre alegători cu retorica lui separatistă, alimentând temerile privind o reînnoire a instabilității în Bosnia.

Fost președinte al entității bosniace cu majoritate sârbă Republika Srpska, Dodik nu mai are dreptul să ocupe funcții publice după ce, anul trecut, a fost condamnat pentru sfidarea deciziilor emisarului internațional care supraveghează aplicarea acordului de pace din 1995, prin care s-a încheiat războiul.

Laude pentru Putin și Trump

Cu aproape 90% din voturi numărate, aliata lui Dodik, Željka Cvijanović, din partidul de dreapta Alianța Social-Democraților Independenți, avea peste 55% din voturi pentru a ocupa unul dintre cele trei locuri din președinția tripartită a țării, conducând cu aproximativ 30 de puncte procentuale în fața celui mai apropiat contracandidat.

Duminică seară, Dodik a declarat că partidul său naționalist va deține, de asemenea, o „majoritate covârșitoare” în parlamentul Republicii Srpska. Liderul separatist a atribuit victoria electorală „victoriei magnifice” a președintelui american Donald Trump din 2024 și sprijinului președintelui rus Vladimir Putin.

„Nimeni nu ar trebui să ne ceară să ne schimbăm politica. Nu ne vom da bătuți, vom continua pentru poporul nostru...nu pot să cred că i-am zdrobit așa”, a spus Dodik. 

Aproximativ 3,4 milioane de alegători aveau dreptul să aleagă cei trei membri ai președinției multietnice a țării, parlamentarii pentru parlamentul național și șefii instituțiilor celor două entități ale țării: Federația Bosniei și Herțegovinei, cu majoritate musulmană, și Republika Srpska, dominată de etnicii sârbi.

Cu peste 94% din voturi numărate duminică, Darijana Filipović, din partidul naționalist Uniunea Democrată Croată din Bosnia și Herțegovina, avea un avans clar pentru locul rezervat croaților în președinție, în timp ce membrul bosniac în funcție al președinției, Denis Bećirović, din Partidul Social-Democrat, îl devansa cu mai puțin de trei puncte procentuale pe principalul său contracandidat, Bakir Izetbegović.

Atât Filipović, cât și Bećirović și-au odeclarat victoria în cursele lor duminică seară, înainte de numărarea tuturor voturilor.

Comisia electorală centrală a Bosniei a anunțat că au fost exprimate în total 1.432.269 de voturi, ceea ce reprezintă o prezență la urne de 42%, cu aproximativ 8% mai mică decât la ultimele alegeri din Bosnia, din 2022.

Bosnia are o rețea complexă de instituții de guvernare, create în urma unui acord de pace negociat de Statele Unite în 1995, în încercarea de a gestiona diviziunile etnice dintre bosniacii musulmani, sârbii ortodocși și croații catolici, diviziuni care au dus la izbucnirea războiului.

Retorica separatistă a dominat campania electorală

Dodik a testat însă în mod constant aceste limite, sfidând deschis guvernul național al Bosniei, cu sediul în capitala Sarajevo, și făcând demersuri pentru ca Republika Srpska să se desprindă de țară.

La mitingul electoral final al partidului său, organizat vineri seară la Banja Luka, capitala administrativă a Republicii Srpska, Dodik le-a spus susținătorilor că Bosnia „este moartă”.

„Este o țară imposibilă. Nu are niciun sens”, a spus Dodik, la mitingul la care a participat și ambasadorul Rusiei, Igor Khalabukov. 

Astfel de diviziuni politice și etnice, în condițiile în care bosniacii, sârbii și croații din țară votează în mare parte de-a lungul liniilor etnice, au blocat progresul Bosniei către aderarea la UE, în pofida eforturilor blocului comunitar de a-i încuraja pe liderii divizați ai țării să colaboreze pentru realizarea reformelor.

Analistul politic Dragan Bursać a declarat pentru The Guardian că, deși Dodik nu a figurat pe buletinul de vot pentru prima dată în aproape 30 de ani, acesta „este în continuare la conducere. Este peste tot”.

„Este evident că aceste măsuri menite să îl interzică din viața politică nu funcționează, iar el le folosește în avantajul său”, a spus Bursać.

Una dintre cele mai sărace țări din Europa, Bosnia încă se luptă să se redreseze la decenii de la războiul care a început în 1992, după ce țara și-a declarat independența față de fosta Iugoslavie condusă de sârbi, iar etnicii sârbi au luat armele pentru a-și crea propriul stat și a se alătura Serbiei. În conflictul au fost uciși peste 100.000 de oameni și milioane de persoane au fost strămutate. 

Rănile provocate de războiul din Bosnia au fost recent redeschise de omagiile publice aduse în Serbia și în rândul sârbilor bosniaci comandantului armatei din timpul războiului, Ratko Mladić, care a murit la sfârșitul lunii august în timp ce ispășea o condamnare pe viață pentru genocid și alte crime de război. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole