Antena 3 CNN Actualitate Social Sevil Shhaideh vrea mărirea cu 75% a salariilor pentru angajaţii care se ocupă de PNDL

Sevil Shhaideh vrea mărirea cu 75% a salariilor pentru angajaţii care se ocupă de PNDL

Sevil Shhaideh vrea să mărească cu 75% salariile angaţilor care se ocupă de Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care se împart bani baronilor locali.

Potrivit realitatea.net, majorarea apare într-un proiect de ordonanță publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării. Pentru acoperirea majorării salariale este nevoie de 2 milioane lei în 2017 şi 7,5 milioane lei în 2018. Vor beneficia de salarii mărite 100 de angajați din Ministerul Dezvoltării, scrie în nota de fundamentare. 

"Prin excepție de la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene care gestionează Programul, beneficiază de o majorare a salariului de bază de 75%, proporţional cu timpul efectiv alocat realizării activităţilor pentru program, fără a depăşi durata maximă a timpului de lucru prevăzută de normele legale în vigoare, în limita bugetului aprobat. Procedura de acordare a majorării se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene", se arată în proiectul de ordonanţă. 

Subiecte în articol: Sevil Shhaideh salarii angajati
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște