Pagina de web a Primăriei municipiului Bistriţa a fost dotată cu un asistent virtual, conceput pentru a răspunde întrebărilor legate de portalul şi serviciile oferite de administraţia locală, s-a transmis în anunţul făcut marţi pe pagina de socializare a instituţiei, potrivit Agerpres.
Consilierul virtual a primit numele Sofia şi îşi preia informaţiile exclusiv de pe site-ul Primăriei municipiului Bistriţa.
"Bună! Eu sunt Sofia, un asistent virtual inteligent creat pentru a sprijini cetăţenii municipiului Bistriţa. Rolul meu este să ofer informaţii corecte, clare şi actualizate despre activitatea primăriei, bazate exclusiv pe informaţiile disponibile pe site-ul https://primariabistrita.ro", este mesajul cu care se prezintă consilierul bazat pe inteligenţă artificială (AI).
Potrivit Primăriei Bistriţa, Sofia "se află într-un proces continuu de învăţare şi actualizare, astfel încât, în timp, să poată oferi răspunsuri cât mai precise şi relevante".
Achiziţia asistentului virtual a fost făcută în luna octombrie a anului trecut şi a costat aproximativ 17.000 de lei, fără TVA, potrivit datelor de pe site-ul de achiziţii publice (SEAP).