Antena 3 CNN Actualitate Soarta lui Ilie Năstase, decisă de instanţă în dosarul în care a condus băut la volan

Soarta lui Ilie Năstase, decisă de instanţă în dosarul în care a condus băut la volan

Ilie Năstase ar putea afla în următoarele ore decizia finală a instanţei în dosarul în care a fost acuzat că a condus băut la volan şi s-a sustras de la prelevarea probelor biologice. La ultimul termen, care a avut loc azi, marele campion la tenis le-a cerut judecătorilor să îi reducă pedeapsa primită la fond.

Iniţial, acesta a fost condamnat la 9 luni şi 10 zile de închisoare cu suspendare, însă executarea pedepsei a fost amânată. Năstase a explicat că şi-a recunoscut vinovăţia şi regretă ceea ce a făcut.

În schimb, procurorul a susţinut că pedeapsa iniţială a fost chiar prea blândă şi că ar trebi pusă imediat în aplicare, pentru a fi dat ca exemplu.

Subiecte în articol: instanta dosar soarta Ilie Nastase
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!