Situaţie dramatică cu sistemul public de pensii din România. Anul acesta am ajuns aproape la egalitate între numărul de pensionari şi totalul angajaţilor. În prezent, sunt 10 salariaţi la 9 seniori. Statul plătește lunar peste 13 miliarde de lei pentru pensii. Iar plățile vin din contribuţiile celor activi sau din împrumuturi. Populaţia ţării a înregistrat, la început de an, un spor negativ, numărul deceselor înregistrate fiind de două mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică. Specialiştii atrag atenţia că nu va mai avea cine să plătească pensiile în viitor, mai ales că urmează să se pensioneze şi generaţia decreţeilor.
România plăteşte, lună de lună, aproape 13 miliarde de lei pentru cei 4,6 milioane de pensionari. Cifra se apropie de numărul total al angajaţilor, cei care susţin prin contribuţii acest sistem.
Cătălina Iordache, reporter: Populația îmbătrânește accelerat, iar natalitatea este în scădere, ceea ce înseamnă că în anii următori va fi o presiune uriașă pe sistemul public de pensie. Deja ne apropiem de egalitate între numărul total de angajați și numărul de pensionari. Asta în timp ce vedem numărul de salariați scade din cauza problemelor economice, cu aproximativ 25.000 de persoane din septembrie anul trecut până în februarie anul acesta.
Cei mai mulți angajați, raportat la numărul de pensionari, se află în orașele mari. În București sunt 10 salariați la patru pensionari. La fel și în Ilfov. Urmează Cluj și Timiș, însă sunt zone din țară unde numărul de pensionari îl depășește cu mult pe cel al angajaților. De exemplu în Vaslui și Neamț, si Teleorman, und esunt 10 salariați la 14 pensionari.
Adrian Codîrlașu, președinte CFA România: Sistemul public de pensii în în situația în care funcționează și cum funcționează, este nesustenabil pe termen mediu și vedem că se întâmplă, se întâmplă aceste lucruri, în sensul că o să ajungem foarte curând la o paritate între numărul de angajați și numărul de pensionari și acum să ne uităm cât contribuie un angajat, contribuie puțin peste 20% din salariului brut la sistemul public de pensii.
George Moț, fondator platformă pensii: Lucrurile se vor înrăutăți pe viitor, pentru că încă nu au început să iasă la pensie decrețeii. O completare la sistemul public de pensii o reprezintă pensia privată, pentru că pensia privată nu are acest dezavantaj pe care îl are pensia publică, în care trebuie să colecteze de la salariați, să dea la pensionari, nu pensia privată.
Situația critică este rezultatul direct al trei fenomene care au lovit România simultan: scăderea drastică a natalității, fenomenul migrației care a scos milioane de români din câmpul muncii autohton și îmbătrânirea rapidă a celor rămași în țară.