Antena 3 CNN Politică Sorin Grindeanu, detalii despre întâlnirea cu Liviu Dragnea

Sorin Grindeanu, detalii despre întâlnirea cu Liviu Dragnea

Fostul premier Sorin Grindeanu și liderul PSD, Liviu Dragnea, s-au întâlnit pentru prima oară de la ”ruptura” produsă în urmă cu câteva luni.

Cei doi au avut o discuție ”constructivă”, potrivit fostului premier, care a oferit detalii despre ce s-a vorbit, miercuri, la ”Ediția Specială” cu Sabina Iosub.

”A fost o discuție între doi oameni care își doresc ca PSD să facă o guvernare foarte bună și, totodată, tema legată de PSD și întărirea PSD” a explicat Sorin Grindeanu.

Fostul premier spune că își dorește să rămână în partid, dar că această temă nu a fost abordată la discuția cu Dragnea.

”O să vedem în viitor, cert este că a fost o discuție cât se poate de constructivă și benefică. O să vedem ce decide partidul, nu am discutat despre viitor, ci doar de chestiunea legată de guvernare. Mi-am exprimat dorința personală de a rămâne în PSD și de a nu merge pe alte căi. Totodată mă simt responsabil față de oamenii din Timiș” a mai spus Sorin Grindeanu.


 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite