Antena 3 CNN Externe Mapamond Spania lansează strategia "dincolo de plajă". Sufocată de turiști, ii împinge spre zonele mai puțin aglomerate ale țării

Spania lansează strategia "dincolo de plajă". Sufocată de turiști, ii împinge spre zonele mai puțin aglomerate ale țării

M.L.
1 minut de citit Publicat la 11:40 20 Iun 2026 Modificat la 12:07 20 Iun 2026
Turiști la o plajă din Benidorm, Spania. Foto: Getty Images

Spania își intensifică eforturile pentru a-și mări numărul de destinații turistice dincolo de obișnuitele stațiunile de pe litoral, în condițiile în care autoritățile de la Madrid se pregătesc să se confrunte în acest an cu un număr record de 100 de milioane de turiști, informează The Guardian.

Creșterea numărului de turiști este legată de criza provocată de războiul din Iran, care a făcut impracticabile mai multe destinații de vară din Orientul Mijlociu.

Ministrul spaniol al Turismului, Jordi Hereu a spus că valul așteptat de turiști va putea fi gestionat „cu responsabilitate” și a respins speculațiile conform cărora Spania ar fi deja „saturată” de turiști, dar a recunoscut, în același timp, că „vechile formule nu mai funcționează”.

„Cu această creștere (a numărului de turiști) cred că vom ajunge la 100 de milioane”, a spus Hereu. „Dar vreau să subliniez că asta nu ne îngrijorează. Încurajăm ideea de creștere susținută și calmă - cu alte cuvinte e o creștere (a numărului de turiști -  n.r.) care poate fi ușor ținută sub control”.

Anul trecut, numărul turiștilor a crescut cu 3,2%, comparativ cu 2024 și a ajuns la 96,8 milioane. În 2026 se estimează o creștere cu 3,4% a turiștilor și o creștere a veniturilor obținute din turism de 6,7%, comparativ cu 2025.

Veniturile obținute din turism reprezintă 12% din PIB-ul Spaniei.

Așa-numitul fenomen de „supraturism” a schimbat cu totul viața orașelor și cartierelor, ceea ce a dus, în același timp, la o creștere a prețului apartamentelor, care au devenit astfel tot mai inaccesibile pentru localnici și a pus o presiune tot mai mare pe serviciile publice locale și resursele de apă.

În același timp, Spania încearcă să investească fonduri europene de 3,4 miliarde de euro pentru dezvoltarea de noi regiuni care să devină noi atracții turistice.

Etichete: turisti Spania turisti
Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole