Telecabina de pe Muntele Tâmpa ar putea fi închisă. „Orice punct de atracție pe care îl pierzi înseamnă un minus pentru comunitate”
Publicat acum 13 ore si 37 minute
Un tânăr de 19 ani din Murgeni a spart o biserică din localitate chiar în dimineaţa de Florii. Acesta a luat din cutia pentru lumânări toţi banii, respectiv cinci hârtii de un leu, apoi a fugit.
La ieşire, a dat însă peste preotul paroh, care se pregătea pentru slujbă. Părintele nu a reuşit să îl prindă, dar nici nu a anunțat Poliția, temându-se că va fi amendat pentru că biserica nu are sistem de alarmă sau camere de supraveghere.
Sătenii au alertat însă poliţia, iar tânărul s-a ales acum cu dosar penal, scrie Vremea Nouă.