Antena 3 CNN Actualitate Spitalul Floreasca: 63 de medici au îngrijit-o pe pacienta infectată cu Candida auris. Toți vor da explicații Colegiului Medicilor

Spitalul Floreasca: 63 de medici au îngrijit-o pe pacienta infectată cu Candida auris. Toți vor da explicații Colegiului Medicilor

A.O.
3 minute de citit Publicat la 16:31 03 Aug 2025 Modificat la 17:04 03 Aug 2025
Colegiul Medicilor menţionează că în astfel de cazuri din echipa de îngrijire fac parte şi alte categorii de personal, precum asistenţi medicali şi infirmieri.Foto: Hepta

Spitalul Floreasca a transmis Colegiului Medicilor din Bucureşti (CMMB) foaia de observație a Laviniei, pacienta infectată cu Candida Auris, tratată acum în Belgia, și a surorii acesteia, Alina, care i-a donat piele. Conform documentelor, 63 de medici au fost implicați în oferirea de îngrijiri medicale pacientei care a suferit arsuri grave, iar 18 medici — în tratarea surorii ei donatoare. Colegiul Medicilor îi va contacta pe toți, iar aceștia vor trebui să formuleze un punct de vedere cu privire la calitatea tratamentului oferit celor două paciente, relatează Agerpres.

„Ieri, sâmbătă, 2 august, în urma solicitării exprese a conducerii Colegiului Medicilor s-au transmis de către spital şi preluate de Colegiul Medicilor Bucureşti copiile după foile de observaţie aferente celor două cazuri”, a informat Colegiul Medicilor Bucureşti, duminică, pe Facebook.

Medicilor implicaţi li se vor transmite adrese pentru a formula punct de vedere şi, ulterior, în baza documentelor primite, se va întocmi referatul Comisiei de Jurisdicţie care va fi înaintat Comisiei de Disciplină.

Zeci de medici vor da explicații

Preşedintele Comisiei de Disciplină va desemna un complet format din trei membri, care va analiza cele două cazuri şi va emite o decizie.

În cazul Laviniei este vorba despre 29 de medici primari (15 de chirurgie plastică, 6 de la ATI, 2 medici psihiatri, dar şi câte un medic de chirurgie generală, radiologie, oftalmologie, ORL, boli infecţioase şi medicină de urgenţă), 5 medici specialişti (chirurgie plastică şi ATI), 28 de medici rezidenţi (chirurgie plastică, ATI, cardiologie, medicină de urgenţă) şi un psiholog.

Alinei, sora Laviniei, i-au oferit îngrijiri: 9 medici primari (chirurgie plastică, ATI, dermatologie şi chirurgie generală), un medic specialist (chirurgie plastică), 7 medici rezidenţi (chirurgie plastică şi ATI).

Colegiul Medicilor menţionează că în astfel de cazuri din echipa de îngrijire fac parte şi alte categorii de personal, precum asistenţi medicali şi infirmieri.

Sora pacientei cu arsuri grave a dezvăluit condițiile teribile de la Centrul de Arși de la Floreasca. Timp de mai multe săptămâni, tânăra a povestit pe pagina sa de Facebook cum s-a trezit cu furnici pe corp, cu gândaci în salon și cum a suportat dureri inimaginabile după ce a donat piele pentru sora sa aflată în stare critică.

Alertă la Spitalul Floreasca

Imediat, ministrul Sănătății a trimis Corpul de Control la Centrul de Arși și a cerut demisia managerului. 

Între timp, Lavinia a fost transferată la un spital din Belgia, unde medicii au descoperit că tânăra este infectată cu Candida auris, o infecție fungică extrem de periculoasă, rezistentă la tratamente obișnuite. Medicii belgieni i-au avertizat pe cei din România, iar în prezent Spitalul Floreasca e în carantină, după ce alte trei cazuri de Candida auris au fost confirmate în spital. 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, i-a cerut vineri, din nou, demisia şefului Centrului de Arşi Grav de la Spitalul Floreasca, care și-a prelungit concediul. 

„Şeful Centrului de Arşi Grav de la Spitalul Floreasca dă dovadă de iresponsabilitate crasă şi nepăsare. Aroganţa şi indolenţa sunt incompatibile cu demnitatea profesională, indiferent de titlul universitar. La aproape o săptămână de la debutul unei crize grave în urma cazului cutremurător al Laviniei şi Alinei, şeful de secţie se află încă în concediu, pe care şi l-a prelungit chiar. Fără nici o declaraţie sau poziţie publică (sau privată), fără explicaţii, fără empatie, nu numai faţă de pacienţi, ci inclusiv faţă de întreaga echipă medicală. Nu mai este loc de sugestii sau de politeţuri din partea mea: cer public şi imperativ demisia imediată a acestui şef de secţie! Nu mai are ce căuta în fruntea unei structuri medicale atât de sensibile!”, a scris Rogobete pe Facebook.

Ministerul Sănătăţii a informat că, în urma controalelor derulate în această săptămână la Centrul pentru Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti - Floreasca, au fost constatate o serie de deficienţe care au generat aplicarea de sancţiuni administrative şi adoptarea unor măsuri corective, atât de natură sanitară, cât şi organizatorică.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole