Bucureștiul devine, în acest weekend, un mare spațiu de artă, lumină și tehnologie. Între 9 și 11 octombrie 2026, cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii transformă centrul Capitalei prin instalații de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub deviza PLAYGROUND, festivalul reunește 19 proiecte - 13 instalații și 6 spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din România și din străinătate.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, și se desfășoară pe un traseu de peste 7.000 de metri pătrați de spațiu expozițional, cu participarea a 16 artiști din șapte țări. Pentru realizarea spectacolelor sunt mobilizate peste 300 de tone de echipamente, 11 structuri și turnuri de proiecție, 20 de videoproiectoare laser și peste 200 de surse de lumină. Ediția din acest an include, de asemenea, Spotlight Talks și întâlnirea anuală a International Light Festivals Organisation (ILO), găzduită pentru prima dată la București.
Festivalul marchează totodată finalul ediției din acest an a proiectului „Străzi Deschise - București, Promenadă urbană”, după 25 de weekenduri în care străzile Capitalei au devenit spații pentru promenadă, cultură și întâlnire.
Spotlight #10 și sezonul 2026 al „Străzi Deschise - București, Promenadă urbană” sunt susținute, pentru al treilea an consecutiv, de Raiffeisen Bank România, în calitate de partener principal. Parteneriatul urmărește susținerea proiectelor care apropie cultura și experiențele urbane de public.
„Orașele devin mai vii atunci când se creează contexte care îi apropie pe oameni și întăresc legăturile din comunitate. Spotlight este un astfel de reper pentru București. Ne bucurăm să susținem cea de-a zecea ediție a unui festival care, în timp, a devenit parte din identitatea orașului”, spune Laura Mihăilă, Director Marketing, Comunicare & CX, Raiffeisen Bank România.
Pe harta Spotlight, Raiffeisen Bank România adaugă și experiența „Battle of the Beats II”, în care publicul devine parte din spectacol. Pe 10 și 11 octombrie, de la ora 19:00, în fața Muzeului Național de Artă al României, TOESUP și Denis Kablat transformă în timp real aplauzele, vocile și sunetele participanților în beat-uri originale. Publicul votează piesele și decide câștigătorul battle-ului. Seara continuă, între 21:00 și 22:30, cu un show live susținut de POLTOM.
Ce poate vedea publicul pe traseul Spotlight
Traseul festivalului se întinde de-a lungul Căii Victoriei și reunește proiecte care folosesc lumina, sunetul, proiecțiile și interactivitatea pentru a transforma spațiile și clădirile emblematice ale Capitalei.
- La Radisson Blu Hotel, Bucharest, Sergiu Doroftei prezintă instalația „Hyperlux”, o sculptură luminoasă inspirată de geometria unui hiperboloid de revoluție, care explorează tensiunea dintre ordine și deformare prin animații dinamice, refracții ale luminii și reflexii.
- Hotelul InterContinental Athénée Palace Bucharest găzduiește „ReFract”, video mapping-ul artistului italian Michele Pusceddu, o explorare vizuală a drumului luminii și a felului în care aceasta se refractă și se transformă la contactul cu suprafețele arhitecturale.
- În Piața George Enescu, instalația „Kontakt”, realizată de Nicolas Paolozzi și studioul Module din Franța, propune o structură monumentală de lumină și sunet care reconfigurează spațiul public și invită vizitatorii la o experiență colectivă imersivă.
- La Statuia Carol I, „Light Rider”, semnată de Adrian Damian și Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru România și prezentată de PPC, transformă spațiul din jurul monumentului într-un circuit dinamic de lumină, în care dinamismul și viteza devin mijloace de expresie spațială.
- În Piața Revoluției - Memorialul Renașterii, „Embrace”, de Josh McAuliffe și Beamhacker Studio din Australia, este o navă circulară suspendată de lumină care emite pulsuri sonore și vizuale și creează o atmosferă extraterestră și contemplativă.
- La Monumentul Iuliu Maniu, publicul poate vedea „Alcove LTD”, instalația realizată de Mirko Eremita, David Houncheringer, Valerio Spoletini și Manuel Oberholzer, de la Encor Studio din Elveția. Lucrarea din sticlă și lumină generează reflecții fluide, iar prezența și mișcarea privitorului devin parte din construcția vizuală.
- La Magazinul Muzica, „Discoball”, realizată de studioul românesc 360 Revolution și recomandată de Kiss FM, propune un glob disco gigant suspendat, care proiectează mii de raze luminoase pe clădirile din jur și transformă Calea Victoriei într-un spațiu festiv în aer liber.
- La Hotel Novotel și Palatul Telefoanelor, instalația și video mapping-ul „Anooki”, realizate de Moetu Batlle și David Passegand de la Inook, aduc pe fațade personaje de dimensiuni uriașe și un spectacol cu energie, umor și mesaje prietenoase despre planetă.
- Teatrul Odeon devine scena proiectului „Inside-Out Playground”, realizat de Alina Anca, Daniel Bega și, pentru partea de sunet, Costas Ivanov, de la Aural Eye Studio. Proiecția 3D descompune arhitectura clasică a teatrului pentru a dezvălui un univers interior jucăuș, dinamic și imaginativ.
- La Cercul Militar Național, „Make Your World”, video mapping prezentat de NESCAFÉ și NESCAFÉ Dolce Gusto, propune un spectacol vizual care celebrează curajul de a reconfigura lumea prin creativitate și tehnologie.
- Pe fațada Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest, proiectul „Arhitectura în joacă”, realizat de studioul Les Ateliers Nomad, redefinește ludic liniile elegante ale clădirii istorice prin efecte tridimensionale și jocuri optice.
- La intersecția Căii Victoriei cu strada Eforie, instalația „Genesis”, semnată de Studio H3, explorează ideea de origine și energie primordială și propune o pauză de reflecție vizuală în mijlocul traseului urban.
- În fața Palatului C.E.C., „Light Conductor”, de la Rizi Design Studio, îi transformă pe vizitatori în „dirijori” de lumină. Aceștia pot modela fasciculele și ambientul sonor prin propria mișcare.
- La Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, „Night Walks”, realizat de Dilmana Yordanova și Ovidiu Eftimie, cu muzică originală de Mischa Blanos și producția KOTKI visuals & Animatropic, propune o proiecție inspirată din amprentele urbane, graffiti și ritmul vieții de noapte.
- Pe calcanul de pe strada Franceză, la intersecția cu Calea Victoriei, sunt proiectate scurtmetraje de animație UNATC, într-o galerie în aer liber dedicată studenților și absolvenților instituției și noii generații de artiști vizuali.
- La intersecția Căii Victoriei cu Ion C. Filitti, „Pipe_light”, realizată de Justin Baroncea și Andrei Angelescu, cu producția Atelier SET Design, este un obiect mecanic de iluminat aflat la granița dintre un far și o veioză urbană uriașă.
- La ARCUB - Hanul Gabroveni, instalația „Ophelia”, realizată de Davy și Kristin McGuire, de la Studio McGuire din Marea Britanie, transpune personajul shakespearian într-un acvariu virtual printr-o lucrare holografică ce combină arta clasică și tehnologia noilor media.
Două instalații în locațiile partenere
Programul Spotlight este completat de două locații partenere.
- La Promenada Mall, instalația „Torus”, realizată de Circus Lumineszenz & Markus Anders din Austria și prezentată de Promenada Mall, folosește forma torului pentru a crea efecte vizuale tridimensionale și jocuri optice.
- La Mega Mall, „Sun sets”, de la Circus Lumineszenz din Austria și prezentată de Mega Mall, recreează nuanțele și atmosfera relaxantă ale unui apus de soare într-un format digital modern.
Spotlight Talks și întâlnirea ILO, la București
Pe lângă instalațiile și spectacolele de video mapping de pe Calea Victoriei, Spotlight propune și Spotlight Talks, o serie de întâlniri, dezbateri și prezentări dedicate artei luminii și relației acesteia cu orașul.
Evenimentele au loc pe 10 și 11 octombrie, la ARCUB - Hanul Gabroveni, și reunesc artiști, curatori și profesioniști ai unor festivaluri internaționale de lumină. În același context, Bucureștiul găzduiește, în premieră, întâlnirea anuală a International Light Festivals Organisation (ILO), rețeaua internațională a festivalurilor de lumină. Potrivit organizatorilor, evenimentul poziționează Capitala ca un punct central pe harta mondială a festivalurilor de new media.
Program și acces
Festivalul Spotlight 2026 are loc în perioada 9–11 octombrie, iar accesul este gratuit. Programul este următorul:
- vineri, 9 octombrie: 21:00–23:00;
- sâmbătă, 10 octombrie: 19:00–23:00;
- duminică, 11 octombrie: 19:00–23:00.
Traseul pietonal se desfășoară pe Calea Victoriei, între Radisson Blu Hotel, Bucharest și Splaiul Independenței. Harta interactivă și detaliile programului sunt disponibile pe: arcub.ro și spotlightfestival.ro.
Restricții de trafic în centrul Capitalei
În timpul festivalului vor exista și restricții de trafic. Vineri, 9 octombrie, circulația rutieră va fi restricționată între 21:00 și 00:00, iar sâmbătă și duminică, 10–11 octombrie, între 19:00 și 23:00.
Restricțiile vizează:
- Calea Victoriei, pe segmentul dintre Bd. Dacia și Piața Națiunilor Unite (zona pod), fără afectarea celor două intersecții;
- Bd. Dacia, între Calea Griviței și Piața Romană, pe ambele sensuri;
- strada Știrbei Vodă, între strada Ion Câmpineanu și Calea Victoriei;
- Calea Victoriei, între Bd. Dacia și strada C.A. Rosetti;
- străzile Georges Clemenceau și Episcopiei.
Pe durata restricțiilor va fi asigurată o bandă de urgență pentru accesul auto la instituțiile din zona afectată.
Organizatori și parteneri
Spotlight 2026 este organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, și este susținut de Raiffeisen Bank România. Partenerii sunt PPC Energie, NEPI Rockcastle, Mega Mall, Promenada Mall, NESCAFÉ, NESCAFÉ Dolce Gusto și Radisson Blu Hotel, iar partener internațional este International Light Festivals Organisation (ILO). Evenimentul este recomandat de Kiss FM.
Partenerii media sunt Radio România Actualități, Radio România Cultural, București FM, AGERPRES, Adevărul, Historia, Happ, Daily Magazine, Ringier, Libertatea, Revista BIZ, Zile și Nopți, Touch Magazine, Nine O'Clock, Nine AM, Garbo, Digi24, Kudika, Propagarta, Urban.ro, Revista Zeppelin și Euronews.
Festivalul beneficiază de sprijinul Apa Nova București, Direcția Generală Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului București, Compania Municipală Iluminat Public București, Societatea de Transport București (STB) și Transport Public București-Ilfov (TPBI).
Organizatorii mulțumesc, de asemenea, partenerilor instituționali Hotel InterContinental Athénée Palace Bucharest, Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest, Cercul Militar Național, Oficiul Național al Jocurilor de Noroc, Teatrul Odeon, Palatul Telefoanelor, Hotelul Novotel, Magazinul Muzica, Biblioteca Centrală Universitară și Muzeul Național de Artă al României.