Antena 3 CNN Actualitate Lucrări la metrou, joi şi vineri. O staţie va fi închisă parţial

Lucrări la metrou, joi şi vineri. O staţie va fi închisă parţial

Călătorii care circulă cu metroul vor avea traficul pietonal închis, la staţia Piaţa Muncii, pe parcursul a două zile, joi şi vineri, anunţă compania.

de Georgiana Adam    |   

Astfel, potrivit Metrorex, în perioada 15.04.2021 – 16.04.2021, la accesul stației de metrou Piața Muncii (A și B), vor avea lor lucrări de înlocuire a geamurilor duplex securit plane și curbe din vecinătatea pasajului rutier Piața Muncii.

Restricţii la metrou, în următoarele două zile

De asemenea, compania anunță că traficul pietonal va fi închis la accesul A (către Piața Iancului) și accesul B (către Dristor), astfel:

  • În data de 15.04.2021, între orele 08:00 – 18:00 – accesul B dreapta.

Accesul călătorilor se va face prin accesul B stânga;

  • În data de 15.04.2021, între orele 18:00 – 20:00 – accesul B stânga.

Accesul călătorilor se va face prin accesul B dreapta;

  • În data de 16.04.2021, între orele 08:00 – 16:00 – accesul A dreapta.

Accesul călătorilor se va face prin accesul A stânga.

Zona va fi securizată cu bandă de semnalizare

"Pe toată perioada lucrărilor, zona va fi supravegheată de către personalul specializat Metrorex și securizată cu bandă de semnalizare", anunaţă, miercuri, compania.
 

Subiecte în articol: Metrorex metrou lucrari
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște