Antena 3 CNN Externe Statul Islamic a aruncat în aer Marea Moschee al-Nuri de la Mosul

Statul Islamic a aruncat în aer Marea Moschee al-Nuri de la Mosul

Jihadiștii de la Statul Islamic a aruncat în aer Marea Moschee al-Nuri din Mosul, Irak, potrivit militarilor irakieni. Este vorba de celebra moschee în care liderul grupării Abu Bakr al-Baghdadi şi-a declarat califatul, în urmă cu trei ani, scrie The Independent.

Marea moschee, faimoasă pentru minaretul său înclinat, numit al-Hadba (Cocoşatul), data din secolul al XII-lea. 

Distrugerea a fost pusă pe seama Statului Islamic de armata irakiană, care afirmă că trupele guvernamentale ajunseseră la 50 de metri de moschee. "Bandele teroriste ale Daesh (Statul Islamic) au comis o nouă crimă istorică, aruncând în aer moscheea al-Nuri şi minaretul istoric al-Hadba al acesteia", arată un comunicat al militarilor irakieni. 

Luptătorii jihadişti au acuzat însă aviaţia coaliţiei internaţionale conduse de SUA că a lovit moscheea. Un purtător de cuvânt al coaliţiei a dezminţit afirmaţia. 

Forţele irakiene, sprijinite de SUA, au anunţat miercuri că au început înaintarea spre moscheea din Mosul. Marți, armata irakiană anunța a încheiat încercuirea combatanţilor grupării jihadiste, care s-au retras în partea veche a oraşului Mosul, capitala de facto a Statului Islamic în Irak. 

Această bătălie este cea mai aprigă de la începutul ofensivei irakiene lansate acum opt luni pentru a prelua controlul asupra Mosul, al doilea cel mai mare oraş din Irak, situat în nordul ţării.

 

 

 

 

Subiecte în articol: Irak Mosul atentat terorist
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic