Antena 3 CNN Politică Statul român va plăti avocații gimnastei Ana Maria Bărbosu în procesul de la TAS pentru medalia olimpică

Statul român va plăti avocații gimnastei Ana Maria Bărbosu în procesul de la TAS pentru medalia olimpică

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 13:34 01 Aug 2026 Modificat la 13:34 01 Aug 2026
Grindeanu spune că a fost votat amendamentul PSD prin care se redeschid şansele gimnastei Ana Maria Bărbosu / Sursă foto: Inquam Photos/ George Călin

Parlamentul a aprobat alocarea fondurilor necesare pentru acoperirea taxelor de judecată în procesul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) privind medalia olimpică de bronz a gimnastei Ana Maria Bărbosu. Anunțul a fost făcut de președintele PSD, Sorin Grindeanu, care a declarat că statul român nu luptă doar pentru o medalie, ci "mai ales pentru dreptate".

"Ne-am uitat cu toţii la fata aceasta minunată, în august 2024, cu steagul pe umeri, plângând de bucurie. Şi apoi am văzut cum i se ia totul, în câteva ore. Mă bucur că Parlamentul a găsit acum soluţia prin care asigurăm fondurile necesare pentru ca România să meargă până la capăt, la Lausanne, în procesul legat de medalia olimpică a Anei Maria Bărbosu. Nu luptăm doar pentru o medalie de bronz, ci mai ales pentru dreptate. Este un semnal pe care statul are datoria să îl transmită oricărui român ce concurează pentru drapelul tricolor: dacă vi se face o nedreptate, ţara asta stă lângă voi. Mult succes, Ana. Suntem alături de tine!", a scris Grindeanu, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Senatorul PSD Ştefan Radu Oprea a explicat, tot într-o postare pe pagina sa de socializare, că "pentru apărare era nevoie de 100.000 de euro, bani pe care Comitetul Olimpic Român nu îi putea folosi pentru plata avocaţilor, deşi îi avea în cont".

"În toată vâltoarea din Parlament a fost votat amendamentul PSD prin care se redeschid şansele gimnastei Ana Maria Bărbosu de a-şi apăra medalia de la Paris. La Jocurile Olimpice de la Paris 2024, Ana Maria Bărbosu a luat bronzul la sol. Performanţa ei a fost contestată de echipa SUA. Contestaţia antrenoarei americane, depusă peste termenul de un minut, a fost respinsă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Lausanne, iar medalia a rămas oficial a ei. SUA a dus cazul la Tribunalul Federal Elveţian, care l-a retrimis la TAS. Pentru apărare, era nevoie de 100.000 de euro, bani pe care Comitetul Olimpic Român nu îi putea folosi pentru plata avocaţilor, deşi îi avea în cont. Amendamentul PSD face posibil ca Ana Maria Bărbosu să fie reprezentată în proces, cu speranţa că îşi va menţine medalia câştigată cu foarte multă muncă. Un stat serios nu abandonează performanţa sportivilor din calcule meschine de buget, cum s-a întâmplat în Guvernul Bolojan. Un stat normal îşi apără valorile, nu le sacrifică pentru economii de bilanţ", a detaliat Oprea, pe Facebook.

Un amendament inclus în proiectul prin care este consolidat statutul Romatsa şi adoptat de Parlament prevede că: "în limita bugetului aprobat, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român poate susţine angajarea cheltuielilor ocazionate de litigii internaţionale, respectiv onorarii, expertize, taxe judiciare, orice alte cheltuieli rezultate din instrumentarea litigiilor în cauză privind apărarea drepturilor sportivilor şi performanţa sportivă a României".

Proiectul de lege, adoptat vineri de Camera Deputaţilor în calitate de for legislativ decizional, are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri fiscal-bugetare, prin modificarea unor acte normative, în scopul consolidării sustenabilităţii finanţelor publice, al îmbunătăţirii creanţelor administrării fiscale şi al asigurării cadrului legal necesar pentru îndeplinirea unor obligaţii asumate de România la nivel naţional şi european.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole