Antena 3 CNN Actualitate Surse: Cei 3 judecători CCR care își încheie mandatul primesc primă de pensionare de 180.000 de lei fiecare

Surse: Cei 3 judecători CCR care își încheie mandatul primesc primă de pensionare de 180.000 de lei fiecare

Vasile Marcu
1 minut de citit Publicat la 10:43 01 Iul 2025 Modificat la 17:31 01 Iul 2025
Curtea Constituțională. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituțională a României (CCR) va pune în discuție marți acordarea de indemnizații a câte 180.000 de lei pentru cei trei judecători care își termină mandatul, respectiv Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga, potrivit surselor Antena 3 CNN. CCR analizează acordarea acestor indemnizații cu toate că Guvernul României a interzis astfel de plăți în sistemul bugetar. În plus, CCR nu are în buget aceste sume.

Articolul 71, alineatul 5, din Legea de funcționare a CCR spune că judecătorii care activează în această instituție au dreptul la plata a șase salarii nete în momentul în care li se termină mandatul. De altfel, toți judecătorii care au fost în CCR au primit această indemnizație la terminarea mandatului.

„La încetarea mandatului, ca urmare a expirării termenului acestuia sau a imposibilității exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curții Constituționale beneficiază de o sumă egală cu indemnizația netă de 6 luni de activitate”, spune Articolul 71, alineatul 5, din Legea de funcționare a CCR.

Eventuala decizie a CCR de acordare a acestor sume pentru cei trei judecători care își încheie mandatul în luna iulie vine pe fondul deciziilor luate de guvern de tăiere a cheltuielilor publice pentru a diminua deficitul bugetar existent.

„Toți judecătorii au primit la terminarea mandatului. Ca să nu mai primească, trebuie modificată legea”, spun surse juridice.

Marian Enache, președintele CCR în acest moment, dar care îți încheie mandatul în luna iulie, este, conform datelor disponibile în acest moment, cel mai bine plătit bugetar din România, cu un salariu lunar brut de cca 47.000 lei, plus pensie și alte beneficii.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole