Descoperire arheologică „extrem de rară”: Un vârf de lance geto-dacic din perioada lui Burebista, găsit la Cârlomănești
Publicat acum 1 ora si 8 minute
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, scapă și mâine de moțiune.
Surse de la vârful PSD susțin că mâine nu ar fi cvorum în plenul Senatului pentru că mai mulți senatori din partea puterii PSD-ALDE ar fi plecat deja în circumstripțiile din teritoriu.
Doi dintre liderii importanți sunt plecați. Călin Popescu Tăriceanu, șeful Senatului, este la Washington, iar liderul grupului senatorilor PSD, Șerban Nicolae, nu se află în țară. Acestea sunt doar două absențe marcante, dar mai sunt și alți senatori care lipsesc.
Intenția social-democraților din Senat ar fi fost ca această moțiune să treacă deoarece supărările la adresa ministrului Justiției continuă.
Moțiunea ar putea fi amânată pentru săptămâna viitoare.