O alianță ad-hoc între PSD, UDMR și USR s-a format luni, în ședința Coaliției de guvernare în care s-a discutat din nou despre proiectul Legii Bugetului pe 2026. Cele trei partide au făcut front comun împotriva lui Ilie Bolojan după ce au aflat că în proiect a fost introdus pe furiș un mecanism prin care să se achite din banii comunităților locale din toata țara plata restanțelor Primăriei Capitalei către propriii furnizori și către companiilor municipale (Termoenergetica, STB etc).
Chiar și președintele USR, Dominic Fritz, a protestat față de acest lucru, au declarat, pentru Antena 3 CNN, surse participante la ședință. ”Nu sunt de acord să plătim toți datoriile unor primari care nu știu să se drămuiască”
Sorin Grindeanu i-a adus lui Ilie Bolojan aminte desăre declarațiile pe care le-a făcut în urmă cu un an pe același subiect: ”Țin minte că anul trecut, domnul Bolojan a fost primul care s-a opus unui asemenea mecanism, spunând că nu plătește chermeze. Văd că acum este în regulă. Eu spun doar că trebuie ceva unitar și echitabil pentru toate localitățile cu probleme din România, nu ceva cu dedicație pentru Capitală. Nu puteți lua ostatic bugetul României, pentru a rezolva problema domnului Ciucu de la Capitală”
Ilie Bolojan a propus ca articolul să foie scos din proiectul de buget. Ciprian Ciucu a protestat, în ședință, spunând că ”Bucureștiul va intra în incapacitate de plată”
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a făcut apel vineri la partidele din coaliţia de guvernare ca săptămâna viitoare să adopte bugetul de stat în forma propusă de Executiv.
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB, edilul general a declarat că adoptarea bugetului este „esenţială” pentru bucureşteni, deoarece ar mai creşte „puţin” cotele defalcate din impozitul pe venit. În caz contrar, PMB riscă să intre în incapacitate de plată, a spus Ciucu.
„În luna aprilie avem un vârf de plată de 150 de milioane, care se adaugă la ceea ce oricum trebuie să plătim lunar, care sunt bani din obligaţiuni emise în urmă cu 20 de ani, care au fost rostogolite an de an. Şi nu mai putem să le rostogolim, pentru că nu permite legea.
Atrag atenţia Guvernului, atrag atenţia Parlamentului, într-un mod cât se poate de serios, că în luna aprilie, dacă reuşim să evităm incapacitatea de plată în luna martie, în luna aprilie - dacă nu vom fi avut bugetul naţional, să mai crească puţin cotele - Primăria Capitalei va fi în incapacitate de plată”, a precizat Ciprian Ciucu.