Antena 3 CNN Conferinţe Sute de antreprenori, față în față cu experții: a început Intelligent Money Academy

Sute de antreprenori, față în față cu experții: a început Intelligent Money Academy

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 10:58 28 Apr 2026 Modificat la 10:58 28 Apr 2026
Participanții iau parte la cinci workshopuri tematice, construite în jurul unor subiecte esențiale pentru mediul de business. Foto: Antena 3 CNN

Un nou proiect dedicat dezvoltării mediului de afaceri din România a fost lansat de Antena 3 CNN, în parteneriat cu IMM România. Intelligent Money Academy își propune să ajungă în mai multe orașe din țară, unde antreprenorii vor avea acces la informații aplicate și la întâlniri cu specialiști din diverse domenii.

Prima ediție are loc la Galați, unde participanții iau parte la cinci workshopuri tematice, construite în jurul unor subiecte esențiale pentru mediul de business.

„Vom vorbi despre tot ceea ce înseamnă informație utilitară, despre asigurări, despre consultanță fiscală, cum să plătim mai puține taxe, cum să le plătim corect, dar fără să pierdem, cum să ne păzim de pericolele pe care le prezintă digitalizarea, cu toate avantajele ei. Fiecare dintre aceste teme le veți regăsi în workshop-urile pe care le vom parcurge astăzi. Vom vorbi despre resursa umană, despre cum îi recrutăm și cum îi păstrăm pe angajați. O să vorbim și despre felul în care putem să avem acces la bani, la mai mulți bani din finanțări interne, din finanțări externe și fiecare dintre cei prezenți aici vor veni cu astfel de informații”, a explicat jurnalistul Adrian Ursu, moderator al conferinței.

La eveniment este prezent și Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, care a subliniat importanța mediului de afaceri local și rolul fondurilor europene în dezvoltarea zonei:

„Mă bucur că acest eveniment se desfășoară aici, la Galați, pentru că avem un mediu de afaceri solid. Avem peste 32.000 de întreprinderi mici și mijlocii, persoane fizice, care au ca angajați peste 125.000 de oameni. Asta înseamnă foarte mult pentru economia județului Galați și pentru stabilitatea pe care ne bazăm.”

Acesta a evidențiat și contribuția fondurilor europene:

„Este foarte important că Galațiul se dezvoltă și prosperă, pentru că una dintre rotițele motrice ale dezvoltării economice sunt fondurile europene. Mă bucur enorm că județul a reușit să se dezvolte cu astfel de fonduri. Din bugetul Consiliului Județean, aproximativ 80% reprezintă fonduri europene.”

În plus, oficialul a vorbit despre programul de Tranziție Justă și impactul acestuia asupra antreprenorilor:

„Galațiul beneficiază de un program de tranziție justă, cu o alocare de 390 de milioane de euro. Peste 60% din aceste fonduri au fost direcționate către întreprinderi mici și mijlocii, microîntreprinderi și start-up-uri. Asta înseamnă aproape 300 de firme care vor beneficia și aproximativ 2.000 de locuri de muncă ce vor fi create. Pentru IMM-uri, proiectele au fost deja semnate, multe sunt într-un stadiu avansat de implementare, iar în cazul microîntreprinderilor există peste 100 de proiecte, unele în evaluare, altele deja finanțate.”

Prin acest program, organizatorii își propun să ofere antreprenorilor instrumente concrete pentru dezvoltare, într-un context economic în care accesul la informație și finanțare devine esențial.

Citește mai multe din Conferinţe
» Citește mai multe din Conferinţe
TOP articole