Antena 3 CNN Actualitate Tamara Buciuceanu a murit. Alexandru Arşinel: "Am vorbit acum câteva zile şi îmi spunea că nu se simte bine"

Tamara Buciuceanu a murit. Alexandru Arşinel: "Am vorbit acum câteva zile şi îmi spunea că nu se simte bine"

Actorul Alexandru Arşinel spune că Tamara Buciuceanu a fost "o camaradă extraordinară, un om deosebit".

"Am vorbit cu Tamara acum câteva zile şi îmi spunea că nu se simte prea bine. Era internată în spital, dar nu se plângea. Îmi spunea: 'Arşinică, nu mă simt prea bine'", a declarat Arşinel.

El a subliniat că Tamara Buciuceanu "era o mare tragediană, dar şi o mare artistă comică, era un monument de talent, cu glas, cu voce, cu şarm, cu bunătate, cu dăruire, un om extraordinar".

"Ne este greu, foarte greu, la toţi. Nu îmi vine să cred cum se duc una după alta, Cristina Stamate, Stela Popescu şi acum Tamara. Tare rău îmi pare. A plecat un camarad, un prieten extraordinar. Îmi pare tare rău", a mai spus Arşinel.

Actorul a amintit că a jucat împreună cu Tamara Buciuceanu "la Boema, la Tănase, în turnee prin străinătate, în toată lumea".

"Am jucat cu ea la Boema, la Tănase, în turnee prin străinătate, în toată lumea, o camaradă extraordinară, un om deosebit. Ca actriţă o judecă poporul, nu ştiu ce aş mai putea adăuga la ce adăugăm fiecare în fiecare zi despre această mare artistă. Dumnezeu să o odihnească şi să o primească în rândul marilor, uriaşilor artişti care s-au dus în ultimii ani", a mai spus Alexandru Arşinel.

Tamara Buciuceanu a murit, marţi, la vârsta de 90 de ani. Actriţa fusese internată pe 2 octombrie la Spitalul Elias din Capitală. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Tamara Buciuceanu Alexandru Arsinel
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic