Antena 3 CNN Actualitate Locale Tânăr fără permis, prins conducând o maşină luată cu bani furaţi de la o bătrână

Tânăr fără permis, prins conducând o maşină luată cu bani furaţi de la o bătrână

Un tânăr a fost reţinut pe bază de ordonanţă după ce a condus fără permis un autoturism achiziţionat din bani furaţi, cu care a făcut un accident, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din oraşul Târgu Bujor au fost sesizaţi joi seara cu privire la faptul că un tânăr de 20 ani, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat manevra de mers cu spatele şi a acroşat un alt autoturism.

În aceeaşi zi, o femeie de 89 ani, din localitate, a sesizat poliţia că în seara de 20 iunie, acelaşi tânăr ar fi pătruns în curtea locuinţei sale şi apoi, folosind chei potrivite, în casă, de unde ar fi sustras suma de 10.000 lei.

Poliţiştii l-au condus pe tânărul bănuit de comiterea furtului la sediul poliţiei pentru audieri şi, în urma verificărilor, au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi că autoturismul pe care l-a condus ar fi fost achiziţionat din banii sustraşi din casa vârstnicei.

Ulterior audierii, bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Galați condus bani
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"