Antena 3 CNN Actualitate Locale O tânără de 17 ani a sărit dintr-o mașină aflată în mers. Ce au descoperit polițistii

O tânără de 17 ani a sărit dintr-o mașină aflată în mers. Ce au descoperit polițistii

Gest șocant al unei tinere de 17 ani din Botoșani. Adolescenta a sărit dintr-o mașină aflată în mers din cauza unei crize de gelozie. Tânărul care era la volan nu a vrut să oprească. Fata a suferit mai multe răni și a fost transportată de urgență la spital.

de Cristi Georgescu    |   

Polițiștii spun că fata se afla în mașină împreună cu iubitul ei. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, din comuna Lunca, se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar verificările oamenilor legii au arătat că șoferul avea o concentrație alcoolică de 0,50 mg/l în aerul expirat. 

Fata ar fi avut o discuție contradictorie cu tânărul aflat la volan, iar, pe fondul acestei tensiuni și a faptului că șoferul a refuzat să oprească, ea a deschis portiera și s-a aruncat. 

Incidentul s-a petrecut pe drumul comunal 40, în localitatea Zlătunoaia. 

Chiar dacă manevra se putea termina tragic, fata a suferit răni ușoare și a fost dusă pentru investigații suplimentare la Spitalul Județean de Urgență Mavromati. 

Tânărul este cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. 

Subiecte în articol: Botoșani
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi